Moştenirea genetică este un factor important în apariţia enurezisului la cei mici. Potrivit specialiştilor, în majoritatea cazurilor, urinarea involuntară la copii nu are cauze de natură organică şi nici tratament specific.

Statisticile arată că până la 8% din copiii care merg la şcoală, adică din cei care au vârste între 7 şi 8 ani, urinează în mod involuntar.

„Diagnosticul este de enurezis primar dacă respectivul copil nu a avut niciodată continenţă (capacitatea de a controla nevoia de urinare), dar există şi enurezis secundar, dacă respectivul a avut o perioadă îndelungată de continenţă, de până la şase luni, dar problema a reapărut", explică psihologul Anca Munteanu de la Centrul pentru Psihologie de Acţiune şi Psihoterapie, Bucureşti.

În plus, enurezisul poate fi diurn, dacă apare în timpul zilei, reprezentând doar 5% din cazurile totale, şi nocturn, dacă se manifestă în timpul nopţii, iar acest tip de enurezis reprezintă 85% din numărul total de cazuri.

Factorii genetici sunt incriminaţi în 40% din situaţii pentru enurezisul copiilor. Prin urmare, dacă unul sau ambii părinţi ai copilului au avut enurezis, atunci şi copilul riscă să aibă probleme de control al vezicii urinare. Mai mult, studiile au arătat şi că cei mici tind să se vindece de enurezis la vârsta la care şi părinţii lor şi-au rezolvat această problemă.

Vezica rămâne activă

Somnambulismul se asociază des cu urinatul involuntar în timpul nopţii şi, la copii, este cauzat de imaturitatea scoarţei cerebrale. În mod normal, mişcările membrelor, la fel şi musculatura vezicii, sunt blocate în timpul somnului.

Dar la copiii somnambuli, creierul menţine active aceste funcţii, iar micuţii pot merge prin casă şi, în acelaşi timp, pot avea o vezică activă ce se relaxează, provocând urinarea.

Din categoria tulburărilor de somn asociate cu enurezisul face parte