Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aniemeka Louis Onyejekwe, nigerianul „măritat” în Măerişte

Publicat in Adevarul, sâmbătă 29 mai 2010 ·

Născut într-un trib din nordul Nigeriei, Aniemeka a venit în România pentru a face facultatea. Aici şi-a cunoscut nevasta şi a devenit artist, dar şi crescător de capre.

Aniemeka, cuvânt care însemnă în nigeriană „bucuria pământului", Louis Onyejekwe a aterizat în România în aceeaşi zi în care Elena şi Nicolae Ceauşescu se aflau în vizită oficială în Nigeria, iar în România a avut loc cutremurul din 1977. Glumind pe seama întâmplării, Ani obişnuieşte să spună că el a adus cutermurul din 4 martie. Mezinul familiei, care studia în România încă din 1975, graţie unei burse a statului nigerian, şi l-a dorit aproape pe fratele mai mare. Astfel, a ajuns Aniemeka să spună după 33 de ani că în destinul său a fost scris Măerişte.

La o petrecere studenţească în 1982, Ani - care era în ultimul an la Facultatea de Grafică din Cluj- a întâlnit-o pe Mariana - studentă la chimie. Abia după cinci ani, doi fii şi un an de armată obligatorie în Nigeria a sosit telegrama prin care Ceauşescu a aprobat căsătoria dintre cei doi. Nunta a fost una tradiţională românească, nici la Cluj, nici la Bucureşti, nici la Braşov şi nici în alte oraşe prin care au mai locuit, ci în Măerişte, satul natal al Marianei.

Revoluţia le-a decis rezidenţa

Cum în România viaţa devenise foarte grea, în 1989 Aniemeka a decis ca familia extinsă deja la cinci membri să se stabilească în Nigeria. Dar Revoluţia din decembrie l-a surpins dincolo de graniţele ţării. „Abia pe 6 martie, după ce s-au mai liniştit lucrurile, m-am întors. Datorită faptului că lumea devenise altfel prin căderea comunismului, oamenii erau liberi să călătorească, am hotărât să ne continuăm viaţa aici". Lui Ani i-a plăcut mult Braşovul şi ar fi dorit să locuiască undeva la 30 de kilometri de reşedinţa de judeţ. Însă crede că soarta i-a rezervat ca domiciliu satul Măerişte, unde au cumpărat o casă bătrânea

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Şapte oferte au fost depuse pentru construcţia primului lot al Drumului Expres Arad-Oradea

Mediafax acum 2 ore
„Un nou pas important pentru construcţia Drumului Expres Arad-Oradea (120,47 km). Pentru contractul necesar execuţiei primului lot (33,7 km) au fost depuse astăzi 7 oferte din partea unor constructori şi Asocieri de constructori din România, Ungaria

ALEGERI LOCALE 2024 - Primari: PSD – 37,63%%, PNL – 32,27%%, AUR – 6,28% - rezultate parţiale la ora 20.00 - DOCUMENT

News.ro acum 23 minute
PSD a obţinut 37,63% la votul pentru primari, PNL- 32,27%, iar AUR - 6,28%, rezultatele fiind prezentate de Biroul Electoral Central în urma centralizării voturilor din 97,23% din cele 3186 circumscripţii. Prezenţa la vot a fost de 51,12%. Potrivit

George Tuţă susține că are 681 de voturi în plus faţă de Clotilde Armand, înainte de centralizarea voturilor din ultimele 3 secții ale Sectorului 1

HotNews acum 54 minute
Candidatul PNL la Primăria Sectorului Sectorului 1, George Tuţă, a declarat miercuri că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al sectorului să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector, informe

Tranzacţiile în dolari şi euro, oprite la cea mai mare bursă din Rusia, din cauza unor noi sancţiuni ale SUA

News.ro acum o ora
Noile sancţiuni ale SUA împotriva Rusiei opresc tranzacţionarea în dolari şi euro pe principala sa piaţă financiară, au declarat miercuri grupul Moscow Exchange, bursa şi banca centrală, transmite CNBC. ”Din cauza introducerii măsurilor restrictive

Acuzațiile de fraudă la vot lansate de Clotilde Armand și Radu Mihaiu. Ciolacu: La sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile

HotNews acum 4 ore
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a susținut, miercuri, că „la sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile şi care stau la televizor şi se plâng”, el referindu-se la primarii Clotilde Armand şi Radu Mi

Rareş Bogdan: Candidatul PNL va câştiga alegerile prezidenţiale. Se va pune în spatele lui întreaga dreaptă românească, în cazul în care nu mergem cu candidatura comună cu PSD

News.ro acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a afirmat că, în cazul în care liberalii nu merg cu candidatura comună cu PSD, atunci „candidatul PNL va câştiga alegerile prezidenţiale” şi „se va pune în spatele lui întreaga dreaptă românească”. „Candidatul

Medicamentul Ozempic va fi retras din România la 1 august - Agenția Națională a Medicamentului

HotNews acum 3 ore
​​​Medicamentul Ozempic, adresat pacienților cu diabet zaharat de tip 2, dar care a stârnit isterie și a devenit foarte căutat datorită eficienței sale și în cazul persoanelor cu probleme de greutate, nu va mai fi comercializat în România începând c

A decedat Jerry West, baschetbalistul reprezentat pe logo-ul NBA

News.ro acum 2 ore
Fostul baschetbalist american Jerry West, legendă a echipei Los Angeles Lakers, a decedat miercuri, la vârsta de 86 de ani. El era baschetbalistul reprezentat pe celebrul logo al NBA. Fost jucător şi antrenor al celor de la Los Angeles Lakers, Jerry

Bucureşti – Avarie la o conductă a reţelei de distribuţie a gazelor naturale din Sectorul 3 / Furnizarea gazului a fost sistată pe mai multe străzi

News.ro acum 2 ore
Distrigaz Sud Reţele anunţă, miercuri, o avarie la o conductă a reţelei de distribuţie a gazelor naturale din Sectorul 3, fiind impusă sistarea temporară a alimentării cu gaze naturale pe anumite străzi din Sectorul 3 al municipiului Bucureşti şi di

Papa Francisc le cere preoților să țină predici scurte pentru că "oamenii adorm". Cât ar trebui să dureze o predică

Ziare.com acum 3 ore
Preoţii ar trebui să ţină predici mai scurte pentru a nu îi face pe membrii congregaţiilor lor să aţipească, a declarat miercuri, 12 iunie papa Francisc, conform Reuters. Omilia, mesajul transmis de un preot catolic în timpul unei slujbe bisericeşti

Vremea

București
acum

26°
mie.

20°/32°
joi

19°/32°
vin.

17°/30°
sâm.

16°/26°
Iasi
acum

22°
mie.

16°/24°
joi

16°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

24°
mie.

21°/24°
joi

20°/24°
vin.

19°/25°
sâm.

16°/24°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

14°/24°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
Timisoara
acum

19°
mie.

16°/24°
joi

14°/24°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/26°