Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Copilul care înghite-n sec

Publicat in Dilema Veche, joi 3 iunie 2010 ·

Înţeleg, situaţia prin care trecem este extrem de gravă, dar – credeţi-mă! – nu mai suport să-i aud pe specialiştii lui peşte tocînd mărunt aceleaşi şi aceleaşi lucruri, de dimineaţă pînă seara, în talk-show-urile de la televizor. Parcă sînt babele care stau pe marginea drumului comunal şi, cînd văd că se-mpiedică unul şi cade, se animă dintr-odată că au ce discuta mult timp de-atunci încolo. (Bineînţeles, nici una nu se ridică să dea o mînă de ajutor omului căzut.)

Tot aşa şi „analiştii“ noştri: chibiţează steril pe marginea problemelor pe care le avem, fără a veni cu vreo soluţie viabilă. Altfel, se umflă-n pene de cît de deştepţi sînt şi le place la nebunie să se audă vorbind. Situaţia ţărişoarei le oferă ocazia să se dea în stambă la televizor şi asta-i face fericiţi. Jurnalişti, politicieni şi băgători de seamă, pe care-i vezi pe la mai multe posturi, fără să ştii în ce calitate îşi dau cu părerea. Cu toţii emit şuvoaie de platitudini, repetă aceleaşi fraze şi-şi fac numerele pe care le-au repetat în faţa oglinzii.

E adevărat, problemele se cer discutate, iar autorităţile merită cu prisosinţă puse la zid pentru incompetenţa de care au dat dovadă şi pentru că ne-au adus în situaţia aceasta. Dar parcă ar mai trebui schimbată placa, măcar din cînd în cînd, că asta de acum merge-n gol. Sau, dacă nu cerem prea mult, să se încerce să se facă şi ceva concret.

Din fericire, mai există şi unii care-şi propun un asemenea lucru.

Dincolo de vorbăria de la televizor, este o ţară unde oamenii trăiesc din ce în ce mai greu. Iar unii dintre ei au dus-o rău dintotdeauna, fără legătură cu criza. Este vorba, printre alţii, de oamenii care locuiesc în Delta Dunării şi care trăiesc, pur şi simplu, ca-n Evul Mediu. Nu au apă curentă, dispensarele şi şcolile sînt la kilometri distanţă, iar iarna, cînd îngheaţă Dunărea, sînt total izolaţi. Pentru aceştia, T

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri Locale 2024. Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu: „Suntem pe baricade”

HotNews acum 19 minute
Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, candidat din partea Alianţei Dreapta Unită pentru un nou mandat, a declarat, luni seară, că reprezentanţii formaţiunii politice sunt „pe baricade" şi verifică dacă rezultatul la numărătoarea voturilor este cel pe

Aeronava în care se afla vicepreşedintele statului Malawi a dispărut

Mediafax acum 3 ore
O aeronavă în care se afla vicepreşedintele Saulos Chilima din Malawi a dispărut. La bord se aflau şi alte nouă persoane, se arată într-un comunicat al biroului preşedintelui. Avionul a dispărut luni în apropierea capitalei statului african.

Rareş Bogdan: Domnul Stănescu încearcă să îl împringă pe scări pe domnul Ciolacu / Cel mai potrivit la preşedinţia României este Nicolae Ciucă / Vom sta de vorbă cu PSD mâine, vom avea poziţia domniior lor, exprimată prin viu grai, nu prin presă

News.ro acum 3 ore
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat luni, după anunţul secretarului general al PSD, Paul Stănescu, că PSD va organiza Congres săptămânile viitoare pentru stabilirea prezidenţiabilului, că acesta încearcă să îl împringă pe scări pe li

ALEGERI 2024 - Dacian Cioloş: Scorul naţional este un eşec / Este un mesaj şi un duş rece pe care îl primesc cu toată responsabilitatea / Eu îmi voi lua un timp de reflecţie asumându-mi neîndeplinirea unui obiectiv ambiţios

News.ro acum 37 minute
Preşedintele REPER, Dacian Cioloş, afirmă, luni seară, că scorul naţional obinut de partid este ”un eşec”. ”Este un mesaj şi un duş rece pe care îl primesc cu toată responsabilitatea”, a transmis politicianul care anunţă că va reflecta în perioad au

Anchetă în Bucureşti, după ce doi copii ar fi fost agresaţi sexual într-o grădiniţă din Sectorul 1

HotNews acum o ora
Poliţiştii din Bucureşti au declanşat o anchetă, după ce au fost sesizaţi de directoarea unei grădiniţe din Sectorul 1 cu privire la faptul că doi copii ar fi fost agresaţi sexual de un educator. Copiii au 5 ani, iar faptele s-ar fi petrecut atât în

Niciun român în Consiliul Local Sfântu Gheorghe, din Covasna. Primarul UDMR propune un consiliu consultativ

HotNews acum 46 minute
Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR) a obţinut toate cele 21 de locuri în Consiliul Local Sfântu Gheorghe, niciuna dintre celelalte şase formaţiuni politice participante la alegerile de duminică neîntrunind numărul necesar de voturi pe

Cod roșu de furtuni în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 5 ore
< p> Meteorologii au emis luni după-amiaza o avertizare Cod roșu de furtuni valabilă în mai multe localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Sunt vizate localitățile Caransebeș, Oțelu Roșu, Zăvoi, Berzovia, Turnu Ruieni, Obreja, Băuțar, C

Cine va prelua șefia interimară a USR după demisia lui Cătălin Drulă

HotNews acum 2 ore
Octavian Berceanu, membru PSD și fost comisar al Gărzii Naţionale de Mediu, scrie luni într-o postare pe Facebook că, după demisia lui Cătălin Drulă de la șefia partidului, Dan Barna va fi preşedintele interimar al USR. Dan BarnaFoto: INQUAM Photos

Incident la graniţa NATO. Un avion militar rus a încălcat spaţiul aerian al Finlandei

Mediafax acum 43 minute
Incidentul a avut loc estul Golfului Finlandei şi a durat aproximativ două minute, a precizat ministerul. Avionul militar rus a pătruns mai mult de doi kilometri în spaţiul aerian finlandez, potrivit Reuters. "Luăm în serios suspiciunea de încălcare

ALEGERI 2024 - Biroul Electoral Judeţean Timiş îşi suspendă activitatea până marţi dimineaţă

News.ro acum 2 ore
Biroul Electoral Judeţean Timiş şi-a suspendat activitatea până marţi dimineaţă la ora 9.00. ”Astăzi, 10 iunie 2024, începând cu ora 19, se suspendă activitatea Biroului Electoral Judeţean nr. 37 Timiş. În acest context, Biroul Circumscripţie Judeţe

Vremea

București
acum

31°
lun.

22°/36°
mar.

20°/35°
mie.

20°/31°
joi

19°/31°
Iasi
acum

23°
lun.

18°/32°
mar.

18°/32°
mie.

16°/25°
joi

15°/24°
Constanta
acum

22°
lun.

20°/26°
mar.

20°/27°
mie.

20°/24°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/29°
mar.

15°/26°
mie.

14°/23°
joi

13°/21°
Timisoara
acum

21°
lun.

20°/30°
mar.

17°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/25°