Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Jiu: Ionuţ Arbagic, interpretul pasionat de matematică

Publicat in Adevarul, marți 8 iunie 2010 ·

Deşi are doar 13 ani, Ionuţ este un interpret cunoscut în judeţul Gorj, reuşind să câştige încrederea iubitorilor de folclor cu melodiile Mariei Apostol.

De la vârsta de şase ani, lui Ionuţ îi plăcea foarte mult muzica populară. Mama lui i-a cântat încă de când avea câteva luni, iar acesta s-a îndrăgostit de vocea ei. Şi acum, în timpul liber, Ionuţ cântă împreună cu mama lui, în poiana din faţa casei din Runcu. „Mă uitam la televizor şi vedeam diverşi cântăreţi de muzică populară. Cântam şi eu, şi, uşor, uşor am învăţat cântecele acestora. Maria Apostol a fost şi va fi interpreta mea preferată. Am văzut-o în poze, ea este din Runcu. I-am vizitat Casa Memorială şi mi-a plăcut foarte mult“, spune Ionuţ. În clasa întâi, s-a înscris în Ansamblul „Maria Apostol“, înfiinţat de profesoara de muzică Aurora Traşcă. „Mi-am dorit foarte mult să fac parte din acest ansamblu. Am cântat mai multe melodii ale Mariei Apostol şi am reuşit să câştig aprecierea doamnei profesoare, care m-a primit imediat în acest grup. Timp de patru ani, am cântat alături de acest ansamblu. Am participat la mai multe concursuri în judeţ şi am câştigat diverse premii. Am cântat alături de mama mea la Otopeni colinde, a fost un sentiment unic şi aş vrea să mai cânt alături de ea“, mai spune acesta. În clasa a doua, Ionuţ s-a înscris şi la Şcoala Populară de Artă, secţia Canto.

Studiază vioara şi pianul

„M-am înscris pentru că voiam să fac performanţă. Acolo am învăţat multe secrete ale cântecului, pe care nu le-aş fi descoperit singur. Apreciez profesorii pe care îi am şi care m-au învăţat foarte multe lucruri. Acum sunt în anul întâi de perfecţionare şi mai am doi“, mai spune Ionuţ. În clasa a cincea, a mers a Liceul de Muzică Constantin Brăiloiu, unde a învăţat să cânte la vioară şi pian. „Am vrut să învăţ să cânt la vioară, să mă pot acompania singur. M-am gândit că, poate în

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Obiceiuri și tradiții de Înălţarea Domnului

Ziua Constanta acum 19 minute
Înălţarea Domnului la cer este o mare sărbătoare creştină. Totul se bucură în această sfântă zi: oamenii, care participă la Sfânta Liturghie şi petrec apoi, bucurându-se împreună cu familia şi prietenii, codrii şi câmpurile înverzite, holdele de grâ

"Gladiator 2" - Primele imagini cu Paul Mescal în costum de războinic roman pe platoul de filmare

News.ro acum o ora
Primele imagini cu actorul irlandez Paul Mescal pe platoul de filmare al peliculei "Gladiator 2", în care joacă rolul principal, au fost publicate, marţi, de Daily Mail. El apare pentru prima dată în costumul lui Lucius, copilul din primul film. Fot

Cod galben de inundaţii după ploile din ultimele zile în Sibiu şi Braşov

Mediafax acum 2 ore
Potrivit INHGA, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite

Începe festivalul fotbalului european. 24 de echipe, între care şi România, luptă pentru titlul de campioană a Europei. Programul meciurilor

News.ro acum o ora
Campionatul European de fotbal începe, vineri, în Germania. Din 14 iunie până la 14 iulie, 24 de echipe, între care şi România, vor juca pentru titlul european. Campionatul European de fotbal începe, vineri, în Germania. Din 14 iunie până la 14 iuli

Norvegia a descoperit cel mai mare zăcământ de metale rare din Europa

News.ro acum 2 ore
Firma minieră Rare Earths Norway spune că a descoperit cel mai mare zăcământ dovedit din Europa de elemente foarte apreciate de pământuri rare, reflectând poate un moment de cotitură atât pentru ţara nordică, cât şi pentru regiune, transmite CNBC. U

Liderii G7 sunt aproape de un acord pentru a oferi Ucrainei 50 de miliarde de dolari folosind profiturile activelor ruseşti îngheţate

Mediafax acum o ora
Detaliile tehnice ale unui acord vor fi finalizate după un summit al liderilor G7 care va avea loc în Italia în această săptămână, ceea ce înseamnă că ar putea trece ceva timp până la încheierea unui acord final, a declarat oficialul francez, care a

Școlile din România ar putea fi dotate cu „săli de detenție”. Cum vor fi pedepsiți elevii care deranjează orele

Adevarul acum o ora
Elevii care deranjează orele ar putea fi reținuți într-o sală special desemnată pentru această activitate, sub supravegherea unui profesor sau a unui cadru didactic auxiliar, este propunerea din proiectul de Statut al Elevului 2024, pus în consultar

ALEGERI LOCALE 2024 - Primari: PSD – 37,63%%, PNL – 32,27%%, AUR – 6,28% - rezultate parţiale la ora 20.00 - DOCUMENT

News.ro acum 12 ore
PSD a obţinut 37,63% la votul pentru primari, PNL- 32,27%, iar AUR - 6,28%, rezultatele fiind prezentate de Biroul Electoral Central în urma centralizării voturilor din 97,23% din cele 3186 circumscripţii. Prezenţa la vot a fost de 51,12%. Potrivit

Gelu Duminică, după ce Babasha a fost huiduit pe scenă la concertul Coldplay: Bre, asta e România în toată splendoarea ei!

HotNews acum 9 ore
Gelu Duminică a recționat pe miercuri seară după ce cântărețul de manele Babasha a fost huiduit la concertul Coldplay de la București. Sociologul a sugerat că cei care au reacționat negativ la prezența tânărului pe scenă sunt ipocriți. Gelu Duminică

Un cântăreţ de manele a cântat la concertul Coldplay de pe Arena Naţională. Publicul a huiduit - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Un cântăreţ de manele, Babasha, a cântat miercuri seara, la primul concert Coldplay de pe Arena Naţională din Bucureşti. Publicul l-a huiduit tot timpul. Foarte multe persoane au comentat pe reţelele de socializare: „Fără cuvinte”, „Nici o urmă de r

Vremea

București
acum

25°
joi

20°/33°
vin.

18°/28°
sâm.

17°/26°
dum.

18°/31°
Iasi
acum

15°
joi

15°/24°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

22°
joi

20°/25°
vin.

20°/24°
sâm.

17°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/24°
Timisoara
acum

17°
joi

14°/24°
vin.

13°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/28°