Sistemul de pensii din Ungaria a adus ţara în pragul colapsului: patru milioane de angajaţi susţin trei milioane de pensionari, atrag atenţia analiştii internaţionali. Dar de noi ce să mai zicem?! La noi, în România, sunt 4,3 milioane de salariaţi ce plătesc contribuţii pentru 4,75 milioane de pensionari de asigurări sociale de stat. Şi asta fără a-i mai pune la socoteală pe cei 777 de mii de agricultori care beneficiază de ajutoare sociale - tip pensie.

Ungaria a înregistrat deficite masive în ultimii şase-şapte ani pentru a plăti pensionarilor venituri ce depăşesc 10% din PIB. Politicienii români, deşi au avut un astfel de exemplu în faţă, n-au ezitat să majoreze cu 2% din PIB cheltuielile cu pensiile în anul electoral 2008, ducând cuantumul acestora la peste 8% din PIB. Asta face ca acum Guvernul să nu-şi mai poată construi un buget pornind de la zero, ci de la minus 1,5%-2% din PIB.

Şi pentru că nu a reuşit să implementeze un program de reducere a cheltuielilor, chiar şi după ce a primit 20 de miliarde de euro de la FMI, UE şi Banca Mondială, premierul socialist Ferenc Gyurcsány şi-a depus anul trecut demisia. În schimb, Emil Boc refuză chiar şi astăzi să fie înlocuit cu un tehnocrat, deşi este evident că e depăşit de situaţie.

Dar nu acesta trebuie să fie mesajul, fiindcă nu doar Boc trebuie culpabilizat, ci întreaga clasă politică.

Frica politicienilor români de impopularitatea şomajului este o piesă în trei acte. În primul s-au deghizat şomerii în pensionari, până s-a ajuns ca o treime din populaţie să beneficieze de acest statut. Doar un pensionar din trei are vechime completă în muncă şi vârstă corespunzătoare. Actul doi a constat într-o migraţie inversă, de la oraş la sat. De la 28%-29% înainte de 1990, populaţia ocupată în mediul rural a ajuns la 41% în 1999-2000, dar contribuie la PIB mai puţin decât la începutul tr