7 iunie. Vineri începe Mondialul de fotbal şi nu pot să cred că în serviciile dvs. evenimentul va trece neobservat. Nu se poate să nu aveţi printre dvs. microbişti de fotbal. Ar fi foarte trist. Sînt zile grele, ca astea de azi, în care o şuetă cu un microbist te salvează pentru cîteva ore. În relaţiile mele cu serviciile speciale am contat întotdeauna pe pasiunea noastră comună pentru fotbal. Chiar dacă mi-aţi comunicat din timp că nu mai aveţi nici o trăsătură comună cu „vechile structuri“, nu pot uita cum m-a ajutat fotbalul să evit momente penibile în contactele cu „structuraliştii“ vechiului regim – aşa cum îi numeam cu delicii intelectualiste.
DE ACELASI AUTOR Puseuri de toamnă La un sfert de veac de cînd s-a dus Turnătoria ca discurs amoros Curs scurt de sociologie a şepcii la români
Am avut două ocazii, dar m-am prins de la prima, cînd au apărut imediat după ce m-am întors dintr-o călătorie în Germania Federală, în 1970. Erau doi tineri corect legitimaţi care vroiau să ştie – deşi ştiau – cu cine de la Europa Liberă m-am văzut acolo; le-am spus liniştit: cu un prieten plecat şi rămas acolo, după Praga, eu neavînd chef ideologic pentru asemenea aventuri. Singurele mele aventuri cu el fuseseră cîteva îndelungi partide de poker la mize mici, dar cu ameţitoare cacialmale, de o inteligenţă care ne entuziasma pînă la a ne îmbrăţişa după fiecare reuşită a unuia sau a altuia; le-am spus că am evocat împreună, cu dor, acele nopţi de poker, femeile şi fetiţele dulci din Bucureşti, meciurile la care mergeam împreună, deşi el era stelist, iar eu (chiar dacă ţineam, în absolut, cu Progresul), cînd era vorba de Steaua, treceam de partea lui Dinamo. O luminiţă li s-a aprins în priviri şi o intuiţie m-a făcut să insist şi să le spun că oricît ţin cu Oaidă şi Mafteuţă ai mei, din str. Doctor Staicovici, am obiectivitatea să recunosc că Dumitrache al lor e ce
