Avînd încă proaspătă amintirea Bookfestului de anul trecut, cînd pavilioanele au fost pline şi oamenii plecau de acolo încărcaţi cu pungi cu cărţi, am pornit pe la prînz cu aşteptări mari de la ziua asta. Ajunsă cu greu acolo, am dat o fugă prin tîrg, iar apoi m-am îndreptat spre lansările care mă interesau.

Şi că tot suntem la capitolul lansări, nu pot să nu-mi spun oful: de ce, Doamne, e nevoie de trei critici literari mari şi laţi ca să lanseze o carte?! Mai ales cînd unii dintre ei nu ştiu să se oprească... Pentru cititorii care abia aşteaptă să ia autografe şi pentru cei care merg la lansări ca să vadă autorii în carne şi oase, discursurile interminabile ale criticilor sunt de-a dreptul plictisitoare! Ca să nu mai spun că după ce ai citit pe ici, pe colo despre ce e vorba în carte şi deja ţi se pare că ştii prea multe, uneori, la astfel de lansări, ajungi să afli cu lux de amănunte acţiunea a trei sferturi din roman. Unde e plăcerea descoperirii cărţii de unul singur cînd ştii aproape tot ce se întîmplă? Nu spun că nu mai vreau critici la lansări, zic doar că unul ar fi suficient. Nimeni nu ar crede că acea carte nu este bună doar pentru că o prezintă doar un singur critic. În plus, cei mai mulţi dintre cititori merg pentru autor, aşa că daţi-ne ceea ce vrem să vedem şi să auzim.

Iar lansările de azi mi s-au părut destul de triste per total, dar asta doar din cauza lipsei vizitatorilor. Dacă, atunci cînd am ajuns la tîrg, atmosfera mi s-a părut mai animată ca joi, vorbind cu prietenii care lucrează pe la diverse standuri şi învîrtindu-mă pe acolo timp de şase ore, am ajuns la o concluzie destul de tristă: mult mai puţini vizitatori ca în anii trecuţi. Oricît de interesante ar fi evenimentele, un tîrg reuşit este un tîrg cu cît mai mulţi vizitatori. Péter Esterházy a strîns doar o mînă de cititori, dintre care vreo cinci erau fotografi. În schimb,