Ultimea mea zi de Bookfest a fost şi cea mai bună. M-am plîns pînă acum că tîrgul nu mai este ce a fost odată, că vizitatorii au fost mult mai puţini ca în ceilalţi ani şi că îmi lipseau oamenii care să plece de la tîrg încărcaţi cu atîtea pungi cu cărţi că abia le pot duce. Dar a venit şi ziua de sîmbătă, cînd lumea nu a trebuit să fie la serviciu şi cînd unii au putut să vină din alte oraşe la tîrg, iar această zi de sîmbătă mi-a pus din nou zîmbetul pe buze.

Am observat că există cel puţin două feluri de cititori: cei care vin la tîrg ca să profite de reduceri şi să îşi cumpere cît mai multe cărţi şi cei care vin la tîrg pentru evenimentele literare. Primii vin la tîrg de dimineaţă, dau iama în standuri, cumpără tot ce au de cumpărat şi multe alte cărţi pe care le iau „că sînt la ofertă”, iar pe la ora 13-14 se întorc acasă, cu vreo cinci-şase pungi pline cu cărţi, bucuroşi de pradă, dar pe de altă parte plîngîndu-se că şi-au cheltuit toţi banii. Pe cei din a doua categorie îi vezi de dimineaţă pînă seara în tîrg, fugind de la o lansare la alta, cumpărînd doar cărţile care le sînt strict necesare şi, eventual, stînd la coadă la autografe.

Azi, în timp ce mă îndreptam spre pavilioanele cu tîrgul, am întîlnit o mulţime de cititori din prima categorie mergînd deja spre casă, iar la tîrg erau cei pe care urma să-i văd la aproape toate evenimentele care mă interesau şi pe mine. De cum am ajuns în zona standului Humanitas, am fost plăcut surprinsă să văd o adevărată mulţime de oameni care-l asculta pe Gabriel Liiceanu vorbind la o lansare. Ştiu, nu mai este ceva nou pentru nimeni că domnul Liiceanu are „lipici la public”, dar partea amuzantă este că şi după ce lansarea s-a terminat, mulţi au rămas tot în acelaşi loc! Mereu era un grupuleţ în faţa locului de lansări Humanitas – un fel de groupies de vîrsta a doua.

Dar nu am de ce să mă plîng: absolu