Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Startul înscrierilor la liceu

Publicat in Adevarul, luni 14 iunie 2010 ·

Absolvenţii de gimnaziu încep să-şi completeze fişele de înscriere pentru admiterea computerizată în liceu peste două zile. Ei au timp până la 24 iunie să hotărască ce specializare şi ce liceu aleg pentru următorii patru ani.

La nota finală de intrare la liceu, media obţinută la tezele cu subiect unic din clasa a VII-a reprezintă 25%, cea de la evaluările naţionale din clasa a VIII-a tot 25%, iar media generală din toţi cei patru ani de şcoală - 50%.

Calculatorul ordonează elevii descrescător după media de admitere, repartizându-i pe rând, începând de la elevul cu cea mai bună medie. Pentru fiecare candidat se caută prima opţiune de pe listă unde mai sunt locuri libere.

Atenţie la fişă!

Pe primele locuri se completează opţiunile cele mai dorite, chiar dacă elevul nu e încă sigur că media de admitere îi va permite să intre la aceste specializări. Pe ultimele locuri, trebuie completate opţiunile cel mai puţin căutate.

Pentru a calcula şansele de admitere, mediile cu care s-a intrat anul trecut la colegiul respectiv pot fi de ajutor. Însă nu trebuie uitat că aceste note sunt orientative.

Potrivit statisticilor Ministerului Educaţiei, mediile de admitere cresc în fiecare an, un motiv în plus pentru elevi să completeze cât mai multe opţiuni pe fişă. Anul trecut, din cauza numărului mic de opţiuni completate, peste 1.000 de elevi nu au fost repartizaţi la liceu, în prima etapă.

Rezultate evaluări

La proba de matematică de la evaluarea naţională de la 12 mai, aproape 80% din elevii de clasa a VIII-a au fost admişi. Procente ridicate, de peste 90%, au fost în judeţele Mehedinţi şi Olt. 6.515 elevi au luat 10 la matematică, cei mai mulţi dintre aceştia sunt din Bucureşti.

Un procentaj mai ridicat la evaluarea de limba şi literatura română: aproximativ 87% din absolvenţii de gimnaziu au luat examenul.

Procente ri

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Şapte oferte au fost depuse pentru construcţia primului lot al Drumului Expres Arad-Oradea

Mediafax acum 49 minute
„Un nou pas important pentru construcţia Drumului Expres Arad-Oradea (120,47 km). Pentru contractul necesar execuţiei primului lot (33,7 km) au fost depuse astăzi 7 oferte din partea unor constructori şi Asocieri de constructori din România, Ungaria

Medicamentul Ozempic va fi retras din România la 1 august - Agenția Națională a Medicamentului

HotNews acum 2 ore
​​​Medicamentul Ozempic, adresat pacienților cu diabet zaharat de tip 2, dar care a stârnit isterie și a devenit foarte căutat datorită eficienței sale și în cazul persoanelor cu probleme de greutate, nu va mai fi comercializat în România începând c

Rareş Bogdan: Candidatul PNL va câştiga alegerile prezidenţiale. Se va pune în spatele lui întreaga dreaptă românească, în cazul în care nu mergem cu candidatura comună cu PSD

News.ro acum 26 minute
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a afirmat că, în cazul în care liberalii nu merg cu candidatura comună cu PSD, atunci „candidatul PNL va câştiga alegerile prezidenţiale” şi „se va pune în spatele lui întreaga dreaptă românească”. „Candidatul

George Tuţă spune că are circa 681 de voturi diferenţă faţă de Clotilde Armand, înainte de finalizarea centralizării voturilor din ultimele trei secţii în Sectorul 1

News.ro acum 36 minute
Candidatul PNL George Tuţă a declarat, miercuri, că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al Sectorului 1 să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector. El a adăugat că lucrurile nu se mai pot s

Bucureşti – Avarie la o conductă a reţelei de distribuţie a gazelor naturale din Sectorul 3 / Furnizarea gazului a fost sistată pe mai multe străzi

News.ro acum o ora
Distrigaz Sud Reţele anunţă, miercuri, o avarie la o conductă a reţelei de distribuţie a gazelor naturale din Sectorul 3, fiind impusă sistarea temporară a alimentării cu gaze naturale pe anumite străzi din Sectorul 3 al municipiului Bucureşti şi di

Grindeanu: Licitaţie lansată pentru modernizarea a încă 74,25 km de cale ferată pe tronsonul Craiova - Drobeta Turnu Severin - Caransebeş. Până în data de 29 iulie trebuie depuse ofertele

News.ro acum 2 ore
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunţat că, până pe 29 iulie, trebuie depuse ofertele pentru contractele necesare modernizării infrastructurii feroviare pe Lotul 4 (Drobeta Turnu Severin - Băile Herculane) şi pe Lotul 5 (Băile Herculane

Apple depăşeşte Microsoft şi redevine cea mai valoroasă companie din lume, după dezvăluirea planurilor privind AI

Mediafax acum 43 minute
Apple a redevenit cea mai valoroasă companie din lume, alimentată de entuziasmul inteligenţei artificiale. Compania a depăşit Microsoft în tranzacţiile de miercuri dimineaţă, ajungând la o capitalizare de piaţă de 3.244 de miliarde de dolari.

A decedat Jerry West, baschetbalistul reprezentat pe logo-ul NBA

News.ro acum o ora
Fostul baschetbalist american Jerry West, legendă a echipei Los Angeles Lakers, a decedat miercuri, la vârsta de 86 de ani. El era baschetbalistul reprezentat pe celebrul logo al NBA. Fost jucător şi antrenor al celor de la Los Angeles Lakers, Jerry

Papa Francisc le cere preoților să țină predici scurte pentru că "oamenii adorm". Cât ar trebui să dureze o predică

Ziare.com acum o ora
Preoţii ar trebui să ţină predici mai scurte pentru a nu îi face pe membrii congregaţiilor lor să aţipească, a declarat miercuri, 12 iunie papa Francisc, conform Reuters. Omilia, mesajul transmis de un preot catolic în timpul unei slujbe bisericeşti

Acuzațiile de fraudă la vot lansate de Clotilde Armand și Radu Mihaiu. Ciolacu: La sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile

HotNews acum 3 ore
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a susținut, miercuri, că „la sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile şi care stau la televizor şi se plâng”, el referindu-se la primarii Clotilde Armand şi Radu Mi

Vremea

București
acum

29°
mie.

20°/32°
joi

20°/32°
vin.

18°/21°
sâm.

16°/27°
Iasi
acum

24°
mie.

16°/24°
joi

18°/21°
vin.

16°/20°
sâm.

15°/24°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/26°
joi

20°/24°
vin.

18°/23°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

14°/24°
joi

15°/21°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
Timisoara
acum

20°
mie.

16°/24°
joi

14°/24°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/27°