Bărbatul are consemn strict să citească instrumentele din oră-n oră, indiferent dacă afară este furtună sau nămeţi de-un stat de om.

Constantin Panaite se poate mândri cu una dintre cele mai frumoase, dar şi mai periculoase slujbe. L-am găsit în biroul Staţiei Meteo de pe cel mai înalt vârf din partea aceasta a Moldovei, pe singurul scaun dintr-o cameră micuţă, în care se înghesuie două birouri mici lipite de pereţi, un pat şi o sobă de teracotă.

Munceşte la 1.897 de metri înălţime, după un orar infernal. Timp de 24 de ore trebuie să citească instrumentele staţiei din oră-n oră, apoi aşteaptă să fie schimbat de un coleg şi are trei-patru zile liber. „Vara, schimbarea de tură pare o glumă, dar iarna chiar este o problemă. Cei peste 100 de metri diferenţă de altitudine îi faci două-trei ore, de aici până la cabană, în coborâre“, explică Panaite.

Şi partea a doua a drumului, până în staţiunea Durău, este presărată cu pericole. Pe acest traseu, nu de puţine ori s-a întâlnit cu urşi, lupi, râşi şi mistreţi. „Cea mai mare spaimă nu am tras-o de la un animal mare, ci de la unul mic. Urcam iarna, pe timp de noapte, şi undeva, în faţa mea, a explodat zăpada! Am înţeles apoi că găinuşele de munte dorm în zăpadă şi că m-am întâlnit cu una care s-a speriat şi a zburat“, îşi aminteşte Panaite.

Spaima lor, radiaţiile

Cea mai lungă perioadă de şedere pe vârful muntelui a fost de o lună. „Iarna trecută, m-au lăsat genunchii din cauza reumatismului. Am stat aici sus o lună. Munceam 24 de ore, iar alte 24 muncea un coleg. Am reuşit atunci să dau vreo 20 de kilograme jos“, precizează bărbatul, care avusese înainte 100 de kilograme.

Cel mai mult se teme nu de trăsnetele care le „prăjesc“ periodic echipamentele, ci de radiaţiile emise de antenele staţiei. „Aici sunt mai multe relee, dar cel de la Trinitas emite cu o putere foarte mare,