Se vorbeşte foarte puţin despre iubire în societatea noastră de astăzi. Sau poate că înţelesurile acestui cuvînt s-au diluat atît de mult, că bieţii de noi nu mai ştim ce ar trebui să fie. Asta a vrut să arate colocviul organizat de Maurice Daumas şi Michel Braud la Universitatea din Pau (3-5 iunie), unde dragostea divină şi dragostea profană, iubirea sacră şi iubirea terestră şi-au spus poveştile prin intermediul jurnalelor, al memoriilor, biografiilor, scrisorilor de tot felul. Evul Mediu şi Renaşterea au dus o mare bătălie în afirmarea amorului sacru, căci mîntuirea depindea de această dispoziţie umană. Creştinul era pe atunci într-o mare dilemă: să aleagă iubirea de Dumnezeu sau iubirea de aproape, să aleagă un loc sigur în rai sau o cale nesigură şi lungă spre ceva necunoscut? Axel de Fersen şi Maria Antoinette, Mme de Sévigné, Contesa de Schwerin, Joseph Gérando, Christiane de Pisan, contesa Tarnowska, Eufrosin Poteca, dar şi mulţi alţii ne-au pus pe gînduri cu reflecţiile, dilemele, afectele, grijile lor cu privire la această continuă căutare a mîntuirii pe calea iubirii. Abia Voltaire şi tovarăşii lui vor face primul pas în introducerea în dezbatere a iubirii în lume şi de lume. Şi, odată drumul deschis, iubirea mondenă şi-a tot făcut loc. Dar, oare, dragostea de Dumnezeu s-a pierdut în mondenitate?!

Am plecat cu această dilemă în suflet spre mănăstirea Sarrance de la poalele Pirineilor; ne-a întîmpinat calmul unei biserici goale şi pregătite, pentru un euro, să-ţi ofere „lumină“ şi un imn ecleziastic preînregistrat. Loc de pelerinaj altădată, Sarrance a rămas astăzi doar o etapă spre Lourdes şi Saint-Jacques de Compostelle, pregătită să adăpostească pelerinii în căutarea dragostei divine. Preotul era în grădină, tundea iarba. Şi pentru că nu prea aveam chipuri de pelerini, ne-a întîmpinat cu un „Ce vă aduce pe aici?“. Maurice Daumas, mîndru, s-a grăbit