Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ploieşti: A început cursa pentru admiterea în liceu

Publicat in Adevarul, vineri 18 iunie 2010 ·

Iulia Oxana Andriuc, olimpică naţională la chimie, este elevul cu cel mai mare punctaj din Prahova. Colegiul Naţional I.L.Caragiale este în top 10 al celor mai bune licee din ţară în 2009, ultima media de intrare la această unitate de învăţământ fiind undeva peste 9.00

Peste 200.000 de elevi de clasa a VIII-a din ţară, dintre care 6.700 din Prahova, au început procesul complicat al admiterii în liceu. În perioada 17-24 iunie, copiii împreună cu părinţii completează la şcolile de absolvire, sub îndrumarea diriginţilor, fişele de opţiuni. Un proces care, în fiecare an de când a fost implementat, a făcut "victime" în rândul elevilor.

Mulţi consideră că, dacă au terminat cu medii mari cele opt clase şi examenele de rigoare, nu trebuie să completeze prea multe coduri pe fişele de înscriere, deşi au la dispoziţie pe aceste foi nu mai puţin de 283 de opţiuni. Aşa se face că unii se trezesc, în ciuda unor note foarte mari, repartizaţi computerizat la şcoli de arte şi meserii sau la licee din localităţi îndepărtate de domiciliu.

Cei mai buni

Practic, nu ar trebui să-şi facă griji doar elevii din fruntea listei. Trei fete din Prahova au fiecare media 9.99 (compusă 50% din media generală a claselor V-VIII, 25% din media tezelor cu subiect unic susţinute în clasa a VII-a şi 25% din media testelor naţionale). Totuşi, Iulia Oxana Andriuc, olimpică naţională la chimie, are cu 0,01 punctaj mai mare la examenele din clasa a VII-a, ceea ce o clasează pe primul loc între toţi elevii de clasa a VIII-a din judeţ. "Ştiam că am note mari, dar nu mă aşteptam să fiu chiar pe primul loc. Cred că prima mea opţiune va fi Colegiul Naţional Mihai Viteazul din Ploieşti", ne-a declarat premianta.

Şi, dacă tot vorbim de opţiuni realiste, Colegiul Naţional I.L.Caragiale din Ploieşti este pe locul 5 din 10 al celor mai bune colegii din ţară, în 2009. Prin urma

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un cântăreţ de manele a cântat la concertul Coldplay de pe Arena Naţională. Publicul a huiduit - VIDEO

News.ro acum 25 minute
Un cântăreţ de manele, Babasha, a cântat miercuri seara, la primul concert Coldplay de pe Arena Naţională din Bucureşti. Publicul l-a huiduit tot timpul. Foarte multe persoane au comentat pe reţelele de socializare: „Fără cuvinte”, „Nici o urmă de r

Rezultate finale alegeri europarlamentare: Cum a votat Diaspora

Mediafax acum o ora
Diaspora a dat un vot mai mare pentru SOS România decât cel pe care l-au dat românii din ţară. Rezultatele finale prezentate miercuri seara de Biroul Electoral Central (BEC) arată că partidul Dianei Şoşoacă a fost votat de 13,52% de românii din Dias

MApN avertizează că rușii răspândesc informații FALSE despre avioanele F-16 din România

Gandul acum 18 minute
Ministerul Apărării Naţionale (MApN) atrage atenţia asupra unei noi ştiri false lansate de Rusia, prin intermediul canalul pro-Kremlin Telegram/Rybar. Conform acestuia, analiștii militari ruși susțin că „au fost deja efectuate de mai multe ori zbor

Marius Tucă Show începe joi, 13 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Gen. (R) Silviu Predoiu

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este Gen. (R) Silviu Predoiu, fost șef al SIE. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Scandal monstru între Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf, în plină stradă: ”Uite ce ai ajuns”. VIDEO

Cancan acum 56 minute
Întâlnire de gradul zero la Snagov, unde Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au fost protagoniștii unui scandal monstru. Totul a început după ce antrenorul a depus o plângere la poliție – împotriva încă soției sale, sesizare în care o acuză că i

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Biroul Electoral Central, rezultate provizorii la ora 20.00 - Alianţa PSD-PNL 48,57%, AUR 14,93% / Ierarhia la votul din străinătate: PSD-PNL, Alianţa Dreapta Unită, AUR, SOS România

News.ro acum o ora
Alianţa PSD-PNL a obţinut un scor de 48,57%, iar AUR s-a clasat pe locul al doilea, cu 14,93% la alegerile pentru Parlamentul European, în timp ce independentul Nicu Ştefănuţă a obţinut 3,08%, conform rezultatelor provizorii ale scrutinului transmis

George Tuţă susține că are 681 de voturi în plus faţă de Clotilde Armand, înainte de centralizarea voturilor din ultimele 3 secții ale Sectorului 1

HotNews acum 2 ore
Candidatul PNL la Primăria Sectorului Sectorului 1, George Tuţă, a declarat miercuri că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al sectorului să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector, informe

ALEGERI 2024 – Nicuşor Dan: Birourile electorale trebuie să ia oricât timp este nevoie pentru a verifica şi a înlătura orice suspiciune / Este inadmisibilă organizarea procesului electoral

News.ro acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, care a cîştigat un nou mandat în urma alegerilor de duminică, afirmă, meircuri seară, că organizarea alegerilor a fost ”inadmisibilă”, acuzând Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) că nu s-a preocupat să

Rareş Bogdan: Candidatul PNL va câştiga alegerile prezidenţiale. Se va pune în spatele lui întreaga dreaptă românească, în cazul în care nu mergem cu candidatura comună cu PSD

News.ro acum 3 ore
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a afirmat că, în cazul în care liberalii nu merg cu candidatura comună cu PSD, atunci „candidatul PNL va câştiga alegerile prezidenţiale” şi „se va pune în spatele lui întreaga dreaptă românească”. „Candidatul

Şapte oferte au fost depuse pentru construcţia primului lot al Drumului Expres Arad-Oradea

Mediafax acum 3 ore
„Un nou pas important pentru construcţia Drumului Expres Arad-Oradea (120,47 km). Pentru contractul necesar execuţiei primului lot (33,7 km) au fost depuse astăzi 7 oferte din partea unor constructori şi Asocieri de constructori din România, Ungaria

Vremea

București
acum

23°
mie.

20°/32°
joi

19°/32°
vin.

17°/30°
sâm.

16°/26°
Iasi
acum

20°
mie.

16°/24°
joi

16°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

20°
mie.

20°/24°
joi

20°/24°
vin.

19°/25°
sâm.

16°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

14°/24°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
Timisoara
acum

18°
mie.

16°/24°
joi

14°/24°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/26°