Cântă la vioară şi a obţinut zeci de premii la concursurile de folclor la care a participat alături de ansamblul „Busuioc de Topolog". Consideră că tradiţiile sunt cartea de vizită a unui popor.
NĂSCUTĂ. 12 martie 1996, Alba Iulia.
STUDII. Este elevă în clasa a VIII-a la Şcoala din localitatea Nicolae Bălescu, judeţul Vâlcea.
IDEALURI. Ar vrea să ajungă profesoară de muzică.
Raluca este o tânără vioaie, care are rezulate şcolare foarte bune, fiind premianta clasei şi ştie să se facă plăcută în orice moment. Pasiunea sa este muzica populară şi de câţiva ani face parte din ansamblul „Busuioc de Topolog", din localitatea Nicolae Bălcescu. „Cânt de mai bine de trei ani, iar vioara a fost instrumentul care mi-a plăcut cel mai mult. Totul a început la şcoală, din momentul în care domnul învăţător ne-a anunţat că vrea să înfiinţeze un ansamblu format din elevi", povesteşte Raluca Petrescu. Adolescenta spune că dintotdeauna a fost atrasă de muzică, iar iniţiativa învăţătorului Mihail Dincă a fost chiar pe sufletul ei. „L-am admirat pe domnul Dincă şi pentru că dumnealui cânta la vioară am decis că trebuie neapărat să învăţ şi eu să cânt la acest instrument. Cel mai greu a fost până când am reuşit să am propriul instrument. De fapt, am primit instrumentele muzicale de la organizaţia World Vision", povesteşte tânăra.
Sârbele vechi preluate de tineri
Raluca spune că împreună cu ansamblul din care face parte, a participat până în prezent, la zeci de concursuri şi festivaluri de folclor unde au fost recompensaţi cu premii şi diplome. „Tot ceea ce facem, facem din pasiune şi mai ales datorită consecvenţei şi dăruirii domnului învăţător, care ne-a învăţat pe fiecare, tainele muzicii. Eu apreciez foarte mult folclorul românesc, mai ales cel local, iar repertoriul nostru este foarmat din multe piese culese de la vechii lăutari ai comunei