Media online din Statele Unite incearca sa gaseasca solutii la problema comentariilor de pe site-uri, pentru a evita afirmatiile defaimatoare sau rasiste. Buffalo News, un ziar online din statul New York, crede ca a gasit solutia: toti comentatorii trebuie sa-si decline identitatea, incepand cu luna august, relateaza AFP.
"Vom cere comentatorilor sa-si publice numele real si orasul in care traiesc, iar acestea vor fi publicate alaturi de comentarii", a anuntat redactorul sef Margaret Sullivan.
Alte site-uri de internet au interzis complet comentariile, in timp ce altele cauta sa puna la punct filtre electronice pentru a elimina comentariile grosiere.
Pe New York Times, spre exemplu, moderatorii citesc comentariile inainte de a le posta. Alte site-uri cer comentatorilor sa-si prezinte adresele de email sau se lasa la indemana celorlalti cititori semnalarea mesajelor ofensatoare.
"Am introdus comentariile online pentru a putea dialoga cu cititorii nostri si pentru a le putea permite sa-si prezinte punctul de vedere, pentru a dezbate subiectele zilei", a afirmat Sullivan.
"Dar aceasta practica a degenerat rapid", a adaugat ea, referindu-se la comentariile jignitoare sau rasiste.
Dan Kennedy, profesor de jurnalistica la Universitatea Northeastern din Boston, crede ca initiativa Buffalo News ar putea lansa o tendinta. "Cred ca am ajuns in punctul in care multi oameni pun sub semnul intrebarii comentariile anonime", a declarat el.
Rem Rieder, redactor sef la American Journalism Review, a salutat initiativa celor de la Buffalo News.
El a subliniat ca mai multe cotidiene s-au confruntat cu reclamatii in fata justitiei pentru defaimare, din cauza comentariilor postate de cititori.
"Nu este in interesul ziarelor sa tolereze atacuri anonime", crede Rem Rieder.
Pe site-