Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Angajaţi la primărie, au furat din casierie

Publicat in Adevarul, miercuri 23 iunie 2010 · ·

Primarul, contabila şi casiera de la Primăria Bucovăţ sunt cercetaţi penal pentru abuz în serviciu, uz de fals şi delapidare. Anchetatorii susţin că banii din subvenţii sau alte taxe încasate de primărie, în sumă de 500.000 de lei, au ajuns în buzunarul casierei, cu sprijinul contabilei şi al primarului.

Un dosar penal instrumentat de Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj îi are ca protagonişti pe trei dintre angajaţii Primăriei Bucovăţ: edilul Vasile Constantin, contabila Constanţa Florea şi casiera Aurica Truţă. Potrivit anchetatorilor, care au dispus începerea urmării penale la 19 mai, primarul este cercetat pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, complicitate la delapidare şi nedenunţarea unor infracţiuni.

Casiera primăriei este acuzată de delapidare, fals intelectual, uz de fals şi abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, iar contabila s-a ales cu patru capete de acuzare: uz de fals, fals intelectual, abuz în serviciu şi complicitate la delapidare.

Prejudiciu de peste 500.000 de lei

Dosarele penale ale angajaţilor din Primăria Bucovăţ au pornit de la un raport al Curţii de Conturi Dolj, care a găsit, la un control, mai multe nereguli financiar-contabile. Anchetatorii susţin că, între anii 2007 şi 2010, casiera a sustras diferite sume care proveneau din încasarea taxelor locale sau a subvenţiilor, falsificând documentele de evidenţă şi statele de plată. Prejudiciul a fost estimat la peste 519.000 de lei şi s-a realizat „cu sprijinul şi complicitatea primarului şi contabilei", după cum susţin anchetatorii.

Dau vina unul pe altul

Aurica Truţă neagă cu vehemenţă acuzaţiile care i se aduc, argumentând că, în calitate de casier, nu avea acces la banii încasaţi. „Odată ce eu am făcut proces de predare-primire către contabilă, cum să iau din bani? Păcat că domn

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Portugalia: Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer în timpul unui show aviatic. Potrivit presei, un pilot a murit - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei. Potrivit presei portugheze, pilotul unuia dintre cele două avioane a murit. Cele două avioane care s-au cioc

MAE confirmă că cele două persoane decedate în apele fluviului Natisone au cetăţenie română

Mediafax acum 6 ore
MAE precizează că, duminică, reprezentanţii Consulatului General al României la Trieste au fost informaţi de autorităţile italiene asupra faptului că trupurile neînsufleţite a două dintre cele trei persoane declarate anterior dispărute au fost găsit

Nicolae Ciucă, întrebat dacă un scor de 25% la alegerile din 9 iunie l-ar convinge să candideze la prezidenţiale: E un scor foarte bun / Este aproape clar pentru toată lumea că PNL va avea candidat propriu la prezidenţiale

News.ro acum 7 ore
Preşedintele PNl, Nicolae Ciucă, a declarat duminică despre alegerile din 9 iunie că aşa cum arată sondajele în momentul de faţă, PNL are un trend de creştere, iar dacă ne uităm la sondaje, PNL se găseşte undeva la 25% şi urcă şi peste acest procent

Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară / Mireasa este fosta soacră a lui Roman Abramovici

HotNews acum 10 ore
Magnatul media Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară, sâmbătă, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în podgoria sa din California, relatează bbc.com. Rupert MurdochFoto: London Entertainment / Splash / Profimedia Images Murdoch, în v

Olaf Scholz, mesaj tranşant pentru Putin: Vom apăra fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO

Ziare.com acum 9 ore
Recenta mişcare a NATO de a-şi întări frontiera estică are ca scop descurajarea Rusiei, a declarat cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că alianţa va fi pregătită să se apere dacă va fi necesar, relatează R

Ligue 1: Ladislau Boloni a retrogradat cu Metz, după un retur dramatic

HotNews acum 8 ore
Metz a retrogradat în al doilea eșalon al fotbalului francez, după ce a remizat în returul barajului cu Saint-Etienne, scor 2-2 (3-4 la general). Ladislau BoloniFoto: Kristof Van Accom / Zuma Press / Profimedia Metz - Saint-Etienne 2-2 Metz a primit

E haos în Germania! Atenţionare de călătorie pentru zona Bavaria, acolo unde va sta România la EURO 2024

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Federală Germania, Landul Bavaria, că autoritățile locale au emis avertismente de furtuni puternice (cod portoca

Ministerul de Externe confirmă cetăţenia română a celor două tinere decedate, găsite după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia / A treia persoană este căutată în continuare

News.ro acum 6 ore
Ministerul de Externe confirmă duminică cetăţenia română a celor două persoane decedate, găsite după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia. Ministerul mai anunţă că reprezentanţii oficiului consul

VIDEO Încăierare între militanții PSD și PNL la Belciugatele. Poliția a deschis dosar penal pentru lovire

HotNews acum 12 ore
Susţinătorii PSD şi PNL s-au luat la bătaie, sâmbătă, în comuna Belciugatele din judeţul Călăraşi. Scandalul a avut loc în stradă, în satul Măriuţa, unde echipele de campanie ale celor două partide au fost la un pas de a se încăiera, ei filmându-se

Nicolae Ciucă: Eu cred că ar fi o greşeală să se rupă coaliţia şi să nu avem o guvernare stabilă, ar fi cea mai mare greşeală / Am închis cu decizia să avem alegerile prezidenţiale în septembrie

News.ro acum 7 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat duminică, despre o posibilă rupere a coaliţiei, în contextul candidaturilor separate la alegerile prezidenţiale, că el crede că ar fi o greşeală să se rupă coaliţia şi să nu avem o guvernare stabilă, preci

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

17°
lun.

17°/30°
mar.

16°/30°
mie.

15°/27°
joi

16°/28°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/25°
mar.

19°/24°
mie.

19°/27°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

12°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

16°
lun.

16°/26°
mar.

13°/22°
mie.

14°/25°
joi

16°/28°