Întîlnirile pe-nserat ale PD-L au devenit un fel de ritual, iar Snagovul tinde să se transforme într-un fel de loc de hagialîc al politichiei guvernamentale. Presa – biata de ea – stă cu ochii cît cepele pe praful lăsat în urmă de maşinile care trec în trombă spre locul unde, odinioară, Ceauşescu se întîlnea cu Yasser Arafat sau cu liderii ţărilor frăţeşti.

Neavînd acces dincolo de bariera care închide drumul, jurnaliştii îşi dau cu presupusul şi lucrează „pe surse“. Nu-i poţi critica pentru asta: şefii lor îi trimit la pîndă, poate-poate scapă cineva un „porumbel“ din gură şi gata exclusivitatea. Aparent, e o pierdere de vreme, căci din toate aceste şedinţe au răsărit doar vorbe în dorul lelii, spuse de vreunul dintre baronii PD-L, care n-au ajutat mai deloc la depăşirea stadiului de speculaţii mărunte despre remaniere, măsuri anticriză şi altele. În fapt, pînda la barieră are o oarecare logică: democrat-liberalii vorbesc pe multe voci şi nu poţi şti niciodată cînd apare vreun subiect de ştire. Pe de altă parte, aceste şedinţe de taină cu preşedintele, premierul şi crema partidului nu sînt urmate de vreun comunicat oficial, ceea ce le sporeşte misterul. E greu de înţeles de ce partidul, guvernul şi preşedintele, separat sau la un loc, nu îşi dau seama că pierd foarte mult (inclusiv în materie de imagine – ceea ce îi obsedează profund) din cauza acestei secretomanii caraghioase. Cetăţeanul căruia urmează să i se taie din leafă ori din pensie vede la televizor, la ceas de seară, şiruri de maşini nervoase care se îndreaptă spre o nouă întîlnire în care se vor decide chestiuni de interes public şi apoi – nimic. Un amestec de aroganţă de pe vremea CC al PCR („las’ că ştim noi mai bine“) şi de nepăsare tipică tranziţiei de cumetrie produc enervări suplimentare şi sporesc distanţa între cetăţeni şi „clasa politică“. E greu de înţeles de ce ditamai forurile, insti