In urma cu doi ani, o echipa de cercetatori americani a demonstrat ca ideea conform careia o persoana trebuie sa bea opt pahare cu apa pe zi pentru a elimina toxinele si a-si mentine starea de sanatate este falsa. Ei sustineau ca nu exista nici o dovada ca persoanele sanatoase ar trage vreun beneficiu din consumul zilnic de mari cantitati de apa.
Dar nu va grabiti sa puneti deoparte paharul cu apa. Desi poate nu sunt necesare opt pahare zilnic, apa este un ingredient vital pentru buna functionare a organismului uman, indiferent de forma in care e consumata (apa pura, sucuri, alimente).
Sase motive sa bem apaApa ajuta la mentinerea echilibrului fluidelor in organismCorpul uman este alcatuit, in proportie de 60%, din apa, iar fluidele sunt un element esential in buna functionare a aparatului digestiv, a sistemului circulator sau in mentinerea temperaturii corporale. Creierul “comunica” rinichilor cata apa trebuie sa elimine prin urina si cata trebuie pastrata de rezerva in organism, prin glanda pituitara posterioara.
Daca organismul are o deficienta de lichide, creierul declanseaza mecanismul de sete. Atunci este cazul sa beti ceva, fie ca este vorba de apa, suc, lapte sau cafea. In orice caz, nu vorbim aici despre bauturile alcoolice. Alcoolul afecteaza comunicarea dintre rinichi si creier si duce la excretia excesiva de lichide, provocand deshidratarea. Apa ajuta la mentinerea echilibrului caloricMulta vreme, persoanele care tineau cura obisnuiau sa bea cantitati mari de apa ca strategie de slabire. Apa nu are nici un efect magic daca vreti sa scapati de kilogramele in plus, insa inlocuirea altor bauturi, bogate in calorii, cu apa, este de un real ajutor.
De asemenea, daca tineti regim, este recomandat sa consumati alimente cu continut ridicat de apa – fructe si legume – , deoarece acestea sunt mai mari ca volum si e necesa