O zi de dumincă e momentul cel mai bun să faci o vizită la casa lui Arghezi. Dacă vrei să ajungi la Mărţişor, trebuie să treci pe lîngă cel mai nou şi mai mare mall din România. Cînd Arghezi a cumpărat terenul, în 1926, avea 46 de ani şi cartierul era unul liniştit şi retras, la marginea capitalei, în fosta mahala “Cărămidarii de Jos”. În apropiere se aflau închisoarea Văcăreşti şi cimitirul. Acum muzica de la centrul comercial îşi face simţită prezenţa. De jur împrejurul clădirii s-au construit numeroase vile, dar locul rămîne, totuşi, parcă rupt dintr-o carte de poveşti.

După ce treci de un şir de blocuri, pe o stradă îngustă, ajungi la un gard verde de lemn. Intri şi în faţă ţi se deschide o livadă cu pomi, iar în depărtare se zăreşte şi casa albă, cu acoperiş roşu, ea însăşi un fel de “mărţişor”. Casa a fost terminată în 10 ani, după planurile scriitorului, şi construită dintr-un material foarte modern la vremea respectivă, niste bîrne confecţionate din bambus şi ciment, importate de un constructor italian.

Într-unul dintre corpurile de clădiri, Arghezi şi-a făcut propria tipografie, naţionalizată şi dezmembrată în anul 1948. Aici a tipărit şi Biletele de papagal. Am cumpărat cîteva exemplare din holul clădirii. Pe lîngă fotografii, în “Potigraful Mărţişor” se mai găsesc „cartea de tipograf", „brevetul de meserie" şi casete pentru litere. Tot aici se păstrează şi uneltele folosite pentru prepararea vinului şi a mierii etc.

Uşor, uşor, îţi dai seama că la Mărţişor nu a fost doar o casă, în care Arghezi a locuit alături de soţie şi de cei doi copii, ci o lume întreagă pe care şi-a creat-o, departe de zgomotul oraşului. În anii ’50, cînd lui Arghezi i se interzisese să publice, se spune că scriitorul a trăit din vînzarea cireşelor din propria livadă. Mult timp mi-am imaginat că ar fi vorba despre o poveste romanţată. Cînd am ajuns la Mărţişor