Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Szabo Zoltan - Cel mai bun prieten al câinelui

Publicat in Adevarul, joi 1 iulie 2010 ·

Szabo Zoltan este unul dintre cei mai „titraţi“ dresori canini din oraş. Are cinci atestate de dresor profesionist, două din Baja, Ungaria, şi alte trei de la Clubul de Dresaj Canin România.

Profil:

Născut: 22 martie 1978, Satu Mare

Studii: Facultatea de Ştiinţe Economice, specializarea marketing, Universitatea Vasile Goldiş

Familie: căsătorit, doi copii

Zoli, cum îi spun prietenii, iubeşte mult animalele. Şi-a dedicat viaţa câinilor, fiind unul dintre cei mai buni instructori şi dresori din judeţ. A participat la diferite concursuri şi evenimente caritabile, dar a şi organizat diferite cursuri de dresaj, showuri şi demonstraţii canine.

Pasiunea pentru câini o are de la vârsta de 15 ani, când a primit primul câine, Liza, un ciobănesc german. „Cu Liza am început activitatea de dresaj canin, însă, din păcate, la vremea respectivă nu prea erau şcoli de specialitate la Satu Mare, aşadar am fost nevoit să fiu autodidacţi”, spune Zoli. La 19 ani s-a înscris la primul curs de dresaj, la o şcoală din Baja, Ungaria. Tot de aici şi-a obţinut şi primul certificat de dresor canin atestat, iar la un an după absolvirea cursului, prin examen a obţinut şi diploma de maestru dresor.

Instructor şi dresor

Pe parcursul anilor, Zoltan a reuşit să pună bazele a trei ONG-uri şi şcoli care se ocupă de câini, dar a înfiinţat şi un club sportiv. În prezent se dedică în totalitate Şcolii de Dresaj Canin Alpha K-9 şi Asociaţiei Angel Dog, alături de care organizează diferite evenimente şi cursuri pentru sătmăreni ş patrupedele lor. „Cu şcoala încercăm să organizăm cât mai multe cursuri de iniţiere pentru tinerii care au câini, iar prin asociaţie participăm la concursuri, evenimente, dar şi organizăm diferite activităţi de timp liber”, povesteşte sătmăreanul.

Din 2007, Zoli face parte din Clubul de Dresaj Canin din România (CDC), în care ocup

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Horoscop pentru joi, 13 iunie 2024. Este o tendință de a vorbi prea mult pentru unii nativi ai zodiacului

Ziua Constanta acum 24 minute
Berbec Este multă agitație la serviciu. Se pot ivi conflicte in relatiile colegiale, dar mai mult este vorba despre o furtuna intr-un pahar cu apa. Vei primi sarcini noi de lucru, sarcini deosebite și chiar foarte importante pe termen lung. Unii t

Norvegia a descoperit cel mai mare zăcământ de metale rare din Europa

News.ro acum o ora
Firma minieră Rare Earths Norway spune că a descoperit cel mai mare zăcământ dovedit din Europa de elemente foarte apreciate de pământuri rare, reflectând poate un moment de cotitură atât pentru ţara nordică, cât şi pentru regiune, transmite CNBC. U

Cod galben de inundaţii după ploile din ultimele zile în Sibiu şi Braşov

Mediafax acum o ora
Potrivit INHGA, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite

Liderii G7 sunt aproape de un acord pentru a oferi Ucrainei 50 de miliarde de dolari folosind profiturile activelor ruseşti îngheţate

Mediafax acum 55 minute
Detaliile tehnice ale unui acord vor fi finalizate după un summit al liderilor G7 care va avea loc în Italia în această săptămână, ceea ce înseamnă că ar putea trece ceva timp până la încheierea unui acord final, a declarat oficialul francez, care a

Școlile din România ar putea fi dotate cu „săli de detenție”. Cum vor fi pedepsiți elevii care deranjează orele

Adevarul acum 51 minute
Elevii care deranjează orele ar putea fi reținuți într-o sală special desemnată pentru această activitate, sub supravegherea unui profesor sau a unui cadru didactic auxiliar, este propunerea din proiectul de Statut al Elevului 2024, pus în consultar

ALEGERI LOCALE 2024 - Primari: PSD – 37,63%%, PNL – 32,27%%, AUR – 6,28% - rezultate parţiale la ora 20.00 - DOCUMENT

News.ro acum 11 ore
PSD a obţinut 37,63% la votul pentru primari, PNL- 32,27%, iar AUR - 6,28%, rezultatele fiind prezentate de Biroul Electoral Central în urma centralizării voturilor din 97,23% din cele 3186 circumscripţii. Prezenţa la vot a fost de 51,12%. Potrivit

Un cântăreţ de manele a cântat la concertul Coldplay de pe Arena Naţională. Publicul a huiduit - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Un cântăreţ de manele, Babasha, a cântat miercuri seara, la primul concert Coldplay de pe Arena Naţională din Bucureşti. Publicul l-a huiduit tot timpul. Foarte multe persoane au comentat pe reţelele de socializare: „Fără cuvinte”, „Nici o urmă de r

Messi: Inter Miami va fi ultimul club din cariera mea

News.ro acum 11 ore
Lionel Messi nu se va întoarce acasă, în Argentina, pentru a-şi încheia cariera de fotbalist. Într-un interviu acordat miercuri pentru ESPN, argentinianul a declarat că va "agăţa ghetele în cui" la actualul său club, Inter Miami, relatează L'Equipe.

George Tuţă susține că are 681 de voturi în plus faţă de Clotilde Armand, înainte de centralizarea voturilor din ultimele 3 secții ale Sectorului 1

HotNews acum 12 ore
Candidatul PNL la Primăria Sectorului Sectorului 1, George Tuţă, a declarat miercuri că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al sectorului să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector, informe

Oprah Winfrey a fost spitalizată cu o problemă "serioasă" la stomac, spune prezentatoarea Gayle King

HotNews acum 7 ore
Oprah Winfrey a ratat o apariţie programată pentru emisiunea "CBS Mornings" din această săptămână, deoarece a fost spitalizată din cauza unei probleme stomacale, a anunţat în direct coprezentatoarea emisiunii, Gayle King, potrivit NY Daily News. Opr

Vremea

București
acum

25°
joi

20°/33°
vin.

18°/28°
sâm.

17°/26°
dum.

18°/31°
Iasi
acum

15°
joi

15°/24°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

22°
joi

20°/25°
vin.

20°/24°
sâm.

17°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/24°
Timisoara
acum

17°
joi

14°/24°
vin.

13°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/28°