Omul de afaceri a fost acuzat că a încercat să obţină ilegal suma de 35.816 lei folosindu-se de documente false. Sentinţa irevocabilă de achitare penală a lui Mihai Miron şi a doi dintre angajaţii acestuia a fost pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în 24 iunie 2010.
Multimilionarul Mihai Miron a fost achitat definitiv, din punct de vedere penal, în procesul de corupţie cu fonduri ale Uniunii Europene. A primit însă o amendă administrativă de 1.000 de lei.
Miron şi doi angajaţi ai acestuia, Mihai Popescu Armando şi Ileana Olivia Linuţ, au fost trimişi în judecată în anul 2008 pentru că, în cadrul unui proiect privind modernizarea fermei din localitatea Doştat, ar fi fraudat bugetul Uniunii Europene cu suma de 35.816 lei (aproape 10.000 de euro la vremea respectivă). Potrivit procurorilor suma respectivă a fost restituită pe parcursul cercetărilor.
Proiect pentru modernizarea fermei
Ultima sentinţă în acest proces a fost pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în urmă cu câteva zile. Judecătorii au respins recursul procurorilor DNA şi au menţinut sentinţa anterioară a Tribunalului Alba de achitare a inculpaţilor. Tribunalul a menţinut, de asemenea, prima sentinţă a Judecătoriei Sebeş care a rămas, astfel, definitivă.
Mihai Miron este proprietarul şi administratorul societăţii Bioterra SRL Doştat. Societatea deţine o fermă de vaci, o unitate de procesare a laptelui şi terenuri agricole în comuna din judeţul Alba. Omul de afaceri a obţinut o finanţare de aproximativ 400.000 de euro din fonduri europene pentru amenajarea unui sistem de irigaţii, a unei săli de muls vacile şi pentru achiziţia unei maşini tehnologice de administrat furaje.
Ancheta procurorilor s-a bazat pe o cerere depusă la fosta Agenţie Sapard prin care s-a solicitat decontarea unor cheltuieli din cadrul proiectului, reprezentând contravaloarea unor lucrări de c