Preţul de rezervă (sau preţ de siguranţă) reprezintă suma fixată de vânzător sub care acesta nu este dispus să vândă obiectul. În general, acest preţ nu poate fi superior estimării minime din catalog. Exemplu: la ultima licitaţie Artmark, "Aur pe pânză", (joi 17 iunie 2010), tabloul vedetă al vânzării a fost un ulei pe carton semnat de Ştefan Luchian şi intitulat "Garoafe". Valoarea estimativă din catalog a fost 150.000-200.000 de euro. În urma procesului de licitare, lucrarea a fost vândută cu 140.000 de euro (a doua cea mai mare sumă plătită la noi la o licitaţie publică, după celebrul "Aişé" de Camil Ressu). Cum se poate vedea, preţul de adjudecare a fost inferior valorii minime din catalog. Suma este însă, probabil, mai mare sau egală cu preţul de rezervă fixat de vânzător în acord cu casa de licitaţii. Spunem "probabil", pentru că preţul de rezervă nu este dezvăluit licitatorilor. Aceştia sunt însă informaţi de existenţa unui preţ de rezervă şi pot şti dacă acest preţ a fost atins. În ipoteza că preţul de rezervă nu a fost atins, vânzătorul nu este obligat să vândă.
De ce se stabileşte acest preţ de rezervă? Mulţi vânzători au constatat că un preţ de pornire prea ridicat îi descurajează pe cumpărători, în vreme ce un preţ de plecare atractiv, mai scăzut, favorizează vânzarea obiectului la un preţ net inferior sumei scontate. Definirea preţului de rezervă permite evitarea acestor situaţii.
Casa de licitaţii Goldart, de pildă, stabileşte în Regulamentul de funcţionare: "Preţurile minime de vânzare sunt stabilite de comun acord între depunător şi Casa de Licitaţie şi sunt înscrise în prezentul contract (preţ de rezervă). Acesta poate fi modificat cu acordul părţilor."
Cel mai mare site de vânzări de pe Internet, eBay, stabileşte, în cadrul vânzărilor de tip licitaţie (există şi anunţuri cu formatul "Vânzare imediată" sau "Anunţ clasic", care nu
