Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Port în suflet un pegas roșu

Publicat in Dilema Veche, marți 6 iulie 2010 ·

Am învățat să merg pe o bicicletă cu roți ajutătoare. Cînd am început să-mi mențin echilibrul, ele au dispărut. Cu prețul unor julituri la picioare, am reușit să devin biciclistă, să ies pe trotuarul din fața casei și să fac ture pînă se întuneca de-a binelea. Cred că de pe atunci mă concentram să merg cît mai bine, din moment ce-mi intrase în cap că e unul dintre puținele lucruri pe care n-o să le mai uit niciodată. Și exact așa a fost...

Trebuie să recunosc că n-am mai condus o bicicletă adevărată de foarte mult timp. Am mai pedalat pe cele din sălile de sport care nu se mișcă nici un centimetru, deci nu se pune. Dar, cîndva, în copilărie, am avut un Pegas al meu, roșu, cumpărat după ce am strîns într-o pungă de pastic toți banii necesari. N-a fost ușor, mi-a luat mult timp. O dată la două-trei seri făceam monetarul. Și vizite dese la magazinul Moto-Velo-Sport din oraș. Stabilisem toate detaliile, modelul, culoarea, doar că mai aveam nevoie de răbdare.

La sfîrșitul primăverii tata mi-a dat suma care-mi lipsea, și Pegasul roșu, prietenul meu îndelung contemplat în vitrină, a venit cu mine acasă. A urmat cea mai frumoasă vacanță de vară. Nu ne-am despărțit nici măcar o zi. Pluteam pe deasupra străzilor, puteam ajunge în scurt timp la orice întîlnire. Cine mai era ca mine?

Nea Semen, un om care lucra de vreo două săptămîni la fațada casei noastre, știa și el foarte bine ce legătură strînsă e între mine și Pegasul roșu. Cu toate astea, într-o după-amiază, cînd m-a rugat să i-l împrumut să tragă o fugă la magazin să mai cumpere niște materiale, n-am putut să-l refuz. Trebuie să vă imaginați personajul: un om micuț, sub 1,60 m, slăbănog și cu o față tristă, plîngăcioasă. I-am dat bicicleta cu strîngere de inimă. Apoi, am așteptat să se întoarcă. Spre seară a venit. Cu capul în pămînt, mai plîngăcios decît plecase. Pegasul meu fusese proptit de zidul r

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI LOCALE 2024 – PSD, cei mai mulţi primari în judeţul Buzău, respectiv 76 / PNL are zece primari, iar USR unul

News.ro acum o ora
PSD a câştigat în judeţul Buzău cele mai multe mandate de primar la alegerile locale din 9 iunie. Conform numărătorii paralele a social-democraţilor, formaţiunea a obţinut 76 de mandate de primar, PNL a obţinut 10 mandate, iar USR un mandat, la Prim

Cine sunt românii din diaspora, care au trimis partidul SOS al Dianei Șoșoacă în Parlamentul European

HotNews acum 41 minute
Aproape 15% dintre bărbații români din țările OCDE lucrează în construcții, în timp ce alți 10% lucrează în fabricarea de vehicule și mașini. Agricultura (cultură și producție animală) angajează aproximativ 3,5% din emigranții români, iar o pondere

Cătălin Drulă demisionează de la șefia USR!

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele USR, Cătălin Drulă, a anunțat că va convoca un Congres al USR pentru alegerea unui nou președinte al partidului. Drulă a spus că va rămâne alături de colegii din USR, dar este nevoie de un restart al partidului. ”Îmi asum acest rezultat

Rezultate alegeri europarlamentare 2024. Lista finală cu cei 33 de europarlamentari care vor reprezenta România

HotNews acum 49 minute
Potrivit ultimelor date furnizate de BEC, după numărarea a peste 97% din voturi, PSD are 11 mandate, PNL - 9 mandate. Partidul lui George Simion a obținut 6 mandate, Alianța Dreapta Unită - 3 mandate, iar UDMR - 2 mandate. La capitolul independenți,

Cod roşu de furtuni în Arad, Timiş şi Caraş-Severin

Mediafax acum 45 minute
Sunt vizate localităţile Caransebeş, Oţelu Roşu, Zăvoi, Berzovia, Turnu Ruieni, Obreja, Băuţar, Constantin Daicoviciu, Păltiniş, Rusca Montană, Măureni, Fârliug, Buchin, Ramna, Vermeş, Glimboca, Bolvaşniţa, Sacu, Copăcele, Marga, Ezeriş, Brebu, Zorl

Viorel Moldovan este noul preşedinte al FC Rapid

Mediafax acum o ora
„Sunt mândru şi onorat să fiu preşedintele acestui club, cu o istorie senzaţională în spate, un club important în fotbalul românesc. Îmi doresc să construim o echipă puternică, cu un lot competitiv, pentru a ne îndeplini obiectivele, împreună cu sta

UPDATE - Sibiu: Trei bărbaţi au căzut într-un bazin de canalizare, adânc de cinci metri / Unul a murit, doi fiind transportaţi la spital

News.ro acum o ora
Pompierii din Sibiu intervin, luni, pentru salvarea a trei persoane care au căzut într-un bazin adânc de cinci metri. Este vorba despre trei bărbaţi care au fost scoşi, dar pentru unul a fost declarat decesul. UPDATE: ”Salvatorii au ajuns la faţa lo

Cod roşu de vijelie puternică, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni medii şi mari, în judeţul Satu Mare

News.ro acum 2 ore
Cincisprezece localităţi din judeţul Satu Mare se află, luni după-amiază, sub avertizare nowcasting Cod roşu de vijelie puternică, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni medii şi mari.

Ciolacu: Va fi o reformă fiscală. Nu vorbim de noi taxe. Nu am mărit taxe nici după ce am luat mandatul de prim-ministru, cu toate că aveam deficit lăsat de 6,8%. Sub nicio formă nu se va mări TVA la alimente şi medicamente

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că va fi făcută o reformă fiscală, însă nu va fi vorba de noi taxe. „Nu am mărit taxe nici după ce am luat mandatul de prim-ministru, cu toate că aveam deficit lăsat de 6,8%. Sub nicio formă nu se va mări TVA la a

George Simion: Sâmbătă, congres AUR pentru alegerea candidatului la prezidenţiale / Despre candidatură: Este o posibilitate. Tot mai mulţi colegi îmi propun acest lucru

News.ro acum o ora
Preşedintele AUR, George Simion, a declarat că sâmbătă va avea loc congresul pentru alegerea candidatului la prezidenţiale. ”Vrem să ne batem cu acest sistem comasat nedemocratic”, a spus Simion. El a precizat, despre intrarea în cursa pentru prezid

Vremea

București
acum

36°
lun.

22°/36°
mar.

20°/34°
mie.

20°/32°
joi

19°/31°
Iasi
acum

22°
lun.

18°/31°
mar.

19°/31°
mie.

15°/24°
joi

17°/24°
Constanta
acum

30°
lun.

20°/30°
mar.

20°/26°
mie.

20°/23°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

31°
lun.

17°/31°
mar.

16°/24°
mie.

15°/20°
joi

13°/21°
Timisoara
acum

21°
lun.

19°/28°
mar.

17°/23°
mie.

15°/20°
joi

13°/21°