Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un an de la carnagiul din Banat: beizadeaua vitezomană în libertate, rudele victimelor în suferinţă

Publicat in Adevarul, miercuri 7 iulie 2010 ·

Tragedia de la Birda, în care au murit şase oameni, păleşte, parcă, pe zi ce trece pentru comunitatea reşiţeană. În schimb, familiile victimelor se plimbă prin instanţă ca să îl pedepsească cumva pe tânărul Hauptmann. Cele două majorete, Delia şi Adelina, ar fi trebuit şi ele să susţină cel mai important examen din viaţa lor, însă lucrurile nu au decurs firesc.

Un an de la tragedia de la Birda îi regăseşte pe părinţii victimelor, cu acelaşi gust de suferinţă.

Citeşte şi:

Hauptmann a absolvit liceul, dar cel mai greu examen începe astăzi, în sala de judecată

Claudiu Hauptmann susţine astăzi proba scrisă la limba şi literatura română

Liceanul de bani gata care a ucis cu 160 km/h se pregăteşte să intre în probele scrise de la BAC

De ce carnagiul din Banat costă atât de scump

“Cutia neagră” din maşina lui Hauptmann a uitat tot

Ancheta a avansat greoi, iar prima înfăţişare în faţa instanţei a avut loc de abia în urmă cu câteva săptămâni, atunci când părinţii copiilor ucişi în tragicul accident i-a înfruntat pentru prima dată după accident pe membrii familiei Hauptmann.

În sala de judecată, pe jumătate ocupată de rudele victimelor şi de avocaţii lor, Claudiu Hauptmann s-a prezentat îmbrăcat în negru şi însoţit de tatăl său. Asta după ce în urmă cu doar o zi, Claudiu Hauptmann s-a prezentat zîmbitor la ceremonia de absolvire a Liceului Diaconovici-Tietz din Reşiţa, unde au studiat şi tinerele pe care le-a ucis: iubita lui, Adelina şi Delia, prietena acesteia, ambele de 18 ani, majoretele ale echipe de handbal UCM Reşiţa.

„Hauptmann mi-a distrus familia"

Procesul s-a amânat, nu înainte ca victimele şi avocaţii lor să-i spună judecătoarei câţi bani îşi doresc de la şoferul teribilist. „Hauptmann mi-a distrus familia. Nu pot să mă gândesc decât la Delia, fiica mea, care se afl

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șapte oferte depuse pentru construcția primului lot al Drumului Expres Arad – Oradea

Press Alert acum 35 minute
< p> Șapte oferte au fost depuse, miercuri, pentru construcția primului lot al Drumului Expres Arad – Oradea, anunță ministrul Sorin Grindeanu. „Un nou pas important pentru construcția Drumului Expres Arad -Oradea (120,47 km). Pentru contractul nece

Medicamentul Ozempic va fi retras din România la 1 august - Agenția Națională a Medicamentului

HotNews acum o ora
​​​Medicamentul Ozempic, adresat pacienților cu diabet zaharat de tip 2, dar care a stârnit isterie și a devenit foarte căutat datorită eficienței sale și în cazul persoanelor cu probleme de greutate, nu va mai fi comercializat în România începând c

Grindeanu: Licitaţie lansată pentru modernizarea a încă 74,25 km de cale ferată pe tronsonul Craiova - Drobeta Turnu Severin - Caransebeş. Până în data de 29 iulie trebuie depuse ofertele

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunţat că, până pe 29 iulie, trebuie depuse ofertele pentru contractele necesare modernizării infrastructurii feroviare pe Lotul 4 (Drobeta Turnu Severin - Băile Herculane) şi pe Lotul 5 (Băile Herculane

Papa Francisc le cere preoților să țină predici scurte pentru că "oamenii adorm". Cât ar trebui să dureze o predică

Ziare.com acum 57 minute
Preoţii ar trebui să ţină predici mai scurte pentru a nu îi face pe membrii congregaţiilor lor să aţipească, a declarat miercuri, 12 iunie papa Francisc, conform Reuters. Omilia, mesajul transmis de un preot catolic în timpul unei slujbe bisericeşti

Acuzațiile de fraudă la vot lansate de Clotilde Armand și Radu Mihaiu. Ciolacu: La sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile

HotNews acum 2 ore
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a susținut, miercuri, că „la sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile şi care stau la televizor şi se plâng”, el referindu-se la primarii Clotilde Armand şi Radu Mi

Comisia Europeană dă undă verde achiziţionării Alpha Bank România de către UniCredit

Mediafax acum 2 ore
Tranzacţia se referă în principal la diverse servicii bancare şi financiare din România, cum ar fi serviciile bancare pentru persoane fizice şi juridice, serviciile de piaţă financiară şi alte servicii financiare. Comisia Europeană a concluzionat că

ALEGERI LOCALE 2024 - Consilii locale: PSD – 36,45%, PNL – 29,77%, AUR – 9,46% - Primari: PSD – 38,27%, PNL – 32,67%, AUR – 6,36% - rezultate parţiale ora 16.00

News.ro acum 2 ore
PSD a obţinut 36,45 la sută din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL, cu 29,77 la sută, şi de AUR, cu 9,46 la sută, indică rezultatele parţiale anunţate, miercuri, de Biroul Electoral Central, conform datelor centralizate până la or

Anunț de ultimă oră al președintelui PNl Nicolae Ciucă despre alegerile prezidențiale

Ziua Constanta acum 4 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, miercuri, că s-ar putea face o analiză dacă alegerile prezidenţiale ar trebui organizate aproape de scrutinul parlamentar, aşa cum s-a procedat de-a lungul timpului. Acesta a amintit că în prezent nu exi

Ciolacu: Noua lege a salarizării se va aplica în 2025. Finanţele au negociat cu CE un nou acord pe deficit, pe 7 ani

Adevarul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că sistemul de calcul al deficitului se va schimba şi că ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a negociat la Comisia Europeană ca România să aibă un nou acord pe deficitul bugetar, cu durata de 7 ani.

Sălaj: Două persoane au căzut într-un bazin tehnologic din Valea Pomilor / Ambele victime au fost extrase, dar una nu a putut fi salvată

News.ro acum o ora
Două persoane au căzut, miercuri, într-un bazin tehnologic din Valea Pomilor, judeţul Sălaj, fiind chemaţi pompierii. Ambele victime au fost extrase, dar una nu a putut fi salvată, fiind declarat decesul. ”Pompierii sălăjeni au fost solicitaţi în cu

Vremea

București
acum

30°
mie.

20°/32°
joi

20°/32°
vin.

18°/21°
sâm.

16°/27°
Iasi
acum

25°
mie.

16°/25°
joi

18°/21°
vin.

16°/20°
sâm.

15°/24°
Constanta
acum

27°
mie.

21°/27°
joi

20°/24°
vin.

18°/23°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

14°/23°
joi

15°/21°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
Timisoara
acum

20°
mie.

16°/24°
joi

14°/24°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/27°