Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CLUJ: Moţii se strâng la sărbătoare

Publicat in Adevarul, vineri 9 iulie 2010 ·

La a 37-a ediţie a festivalului „Crucea Iancului“, organizatorii se aşteaptă la peste 20.000 de participanţi. Zeci de interpreţi de muzică populară şi membri ai ansamblurilor folclorice din judeţ sunt aşteptaţi în această duminică la Fântânele, comuna Mărişel, pentru a participa la tradiţionala sărbătoare a moţilor lui Avram Iancu.

„Ne aşteptăm la cel puţin 20.000 de persoane pentru că oamenii vor ieşi din casă după atâtea zeci de zile de ploi. Vor veni moţi din toată zona munţilor Apuseni şi va fi un spectacol deosebit“, promite Ioan Mariş, primarul comunei Mărişel.

Evenimentele dedicate sărbătorii „Crucea Iancului“, organizată cu ocazia celebrării a 161 de ani de la victoria armatei lui Avram Iancu asupra maghiarilor, vor debuta începând cu ora 10.00, când e programată primirea invitaţilor. Ulterior, în intervalul 11.00-12.00 se va oficia slujba religioasă care va fi continuată cu depunerea de coroane şi flori la troiţa din Fântânele, pentru ca mai târziu, începând cu ora 13.00, să fie deschis festivalul folcloric.

Printre artiştii care şi-au anunţat prezenţa se numără Famila Petreuş, Maria Marcu, Aurel Şuteu, Amalia Codorean-Chindriş, Mariana Morcan, dar şi orchestra profesionistă „Cununa Transilvană“, a Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj. De asemenea, recitalurile vor fi susţinute şi de ansamblurile folclorice „Cununa Munţilor“, „Cununa Apusenilor“ şi Fanfara Militară a Garnizoanei Dej.

Din 1924

„Am pregătit şi surprize. Serbările se organizează începând cu anul 1924 când a fost ridicată troiţa din lemn, iar acum suntem oficial la a 37-a ediţie. Nu contează cum va fi vremea, nu vom anula nimic. Moţii nu dau niciodată înapoi“, spune primarul din Mărişel.

Pentru evenimentul din acest an, Consiliul Local şi Primăria Mărişel au obţinut fonduri în valoare de aproximativ 7.000 de lei din par

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un cântăreţ de manele a cântat la concertul Coldplay de pe Arena Naţională. Publicul a huiduit - VIDEO

News.ro acum o ora
Un cântăreţ de manele, Babasha, a cântat miercuri seara, la primul concert Coldplay de pe Arena Naţională din Bucureşti. Publicul l-a huiduit tot timpul. Foarte multe persoane au comentat pe reţelele de socializare: „Fără cuvinte”, „Nici o urmă de r

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Biroul Electoral Central, rezultate provizorii la ora 20.00 - Alianţa PSD-PNL 48,57%, AUR 14,93% / Ierarhia la votul din străinătate: PSD-PNL, Alianţa Dreapta Unită, AUR, SOS România

News.ro acum 2 ore
Alianţa PSD-PNL a obţinut un scor de 48,57%, iar AUR s-a clasat pe locul al doilea, cu 14,93% la alegerile pentru Parlamentul European, în timp ce independentul Nicu Ştefănuţă a obţinut 3,08%, conform rezultatelor provizorii ale scrutinului transmis

Scandal monstru între Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf, în plină stradă: ”Uite ce ai ajuns”. VIDEO

Cancan acum 2 ore
Întâlnire de gradul zero la Snagov, unde Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au fost protagoniștii unui scandal monstru. Totul a început după ce antrenorul a depus o plângere la poliție – împotriva încă soției sale, sesizare în care o acuză că i

Marius Tucă Show începe joi, 13 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Gen. (R) Silviu Predoiu

Gandul acum 2 ore
Invitatul zilei este Gen. (R) Silviu Predoiu, fost șef al SIE. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

George Tuţă susține că are 681 de voturi în plus faţă de Clotilde Armand, înainte de centralizarea voturilor din ultimele 3 secții ale Sectorului 1

HotNews acum 3 ore
Candidatul PNL la Primăria Sectorului Sectorului 1, George Tuţă, a declarat miercuri că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al sectorului să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector, informe

Cererea depusă de Clotilde Armand pentru anularea alegerilor din Sectorul 1, respinsă de BEC

HotNews acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că în ședința de miercuri a respins mai multe cereri pentru anularea alegerilor locale de duminică, inclusiv pe cea formulată de actualul edil al Sectorului 1, Clotilde Armand. Clotilde ArmandFoto: Inquam Pho

Statutul elevilor, pus în dezbatere publică: vizează menţinerea interdicţiei folosirii telefonului în ore

Mediafax acum 4 ore
„Am lansat în consultare publică două proiecte importante pentru sistemul de învăţământ preuniversitar: Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar (ROFUIP) şi Statutul elevului. Faţă de documentele în vigoare

Liderii statelor G7, acord pentru a pune la dispoziţia Kievului 50 de miliarde de dolari din utilizarea activelor ruse îngheţate

G4Media acum o ora
Liderii statelor din G7 au ajuns la un acord „asupra debursării a 50 de miliarde” de dolari pentru Ucraina prin utilizarea activelor ruse îngheţate, a anunţat miercuri seara preşedinţia franceză, precizând că această debursare va avea loc „înainte d

Forțele Navale Române au neutralizat două mine marine istorice, în Marea Neagră!

Ziua Constanta acum 3 ore
Structurile participante la Exercițiul multinațional „Eurasian Partnership Mine Counter Measure Dive 24”, organizat de Centrul de Scafandri, au executat miercuri, 12 iunie, activități specifice pentru descoperirea și neutralizarea a două mine marine

Jerry West, baschetbalistul reprezentat pe logo-ul NBA, a murit la 86 de ani

HotNews acum 14 minute
Jerry West, fostul mare baschetbalist reprezentat pe logo-ul NBA și legendă a celor de la Los Angeles Lakers, a decedat miercuri la vârsta de 86 de ani. NBAFoto: Jakub Porzycki/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia Jerry West era legenda ce

Vremea

București
acum

23°
mie.

20°/32°
joi

19°/32°
vin.

17°/30°
sâm.

16°/26°
Iasi
acum

19°
mie.

16°/24°
joi

16°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

20°
mie.

21°/24°
joi

20°/24°
vin.

19°/25°
sâm.

16°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

14°/24°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
Timisoara
acum

18°
mie.

16°/24°
joi

14°/24°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/26°