Vorbeşte despre prostie cu nonşalanţa cu care ar vorbi despre vreme. Şi despre trădare cu patima cu care ar fi vorbit, în trecut, doar domnitorii sau aprigii strategi militari. Aceasta este Mihaela Mihai: o femeie a contrastelor puternice. O doamnă măruntă, cu un bob franţuzesc impecabil şi încheieturi înguste, cu vorba domoală şi zâmbet reţinut, atât de "french" încât ţi-o închipui mai degrabă plimbându-se printr-un castel de pe Valea Loarei, decât făcându-şi loc cu coatele în politica românească şi showbiz-ul mioritic. Cu toate acestea, aparenţele înşală. Pentru că Mihaela Mihai este un aprig şi determinat Scorpion. S-a încăpăţânat să ducă - şi duce încă! - mai multe războaie decât îi sunt pregătite unui singur om, a fost trădată şi dezamăgită - în carieră, la fel ca şi în dragoste -, dar a luat-o mereu de la capăt. Este într-un continuu război cu ceva sau cineva - dacă nu este vorba despre o lege, este vorba despre creşterea pomilor fructiferi din grădina ei. Una dintre victoriile cu care se mândreşte, dar care i-a lăsat un gust amar, este Legea 109/2005 - sau Legea Mihaela Mihai, după cum mai este cunoscută -, care a fost votată în Parlament acum cinci ani. Între o şedinţă foto şi câteva treburi prin grădină, Mihaela Mihai ne-a povestit despre luptele care au fost şi care vor urma.

-Cum a apărut hotărârea de a obţine postul de preşedinte al Uniunii Artiştilor Liber Profesionişti din România?

- Eu am promis că fac o lege. Am făcut-o. Numai eu ştiu cât m-a costat şi ce m-a costat. În plus de asta, am mai luptat încă un an şi jumătate ca să o văd pusă în aplicare - şi este pusă în aplicare! Când au trecut cei patru ani în care mi s-a terminat mandatul de preşedinte al sindicatului, am căutat cu orice preţ să pun pe altcineva acolo, pentru că nu este visul vieţii mele să fiu lider sindical! M-am folosit de această poziţie pentru că le