Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Caracatiţa Paul, în pericol de a ajunge sushi sau de a fi prăjită

Publicat in Adevarul, vineri 9 iulie 2010 ·

După ce a prezis corect eliminarea Germaniei în semifinalele Cupei Mondiale din Africa de Sud, suporterii germani vor să se răzbune pe celebra caracatiţă Paul. Fanii echipei antrenate de Joachim Low au întocmit o listă cu metodele prin care vor să-l pedepsească pe cefalopodul prezicător.

O parte din răzbunarea lor este culinară. Nemţii îl vor pe Paul prăjit, fript la grătar, făcut sushi, bagat în salata de fructe de mare sau în paella. Alţi fani mai puţin interesaţi de preparatele gastronomice la care ar putea fi folosită caracatiţa au propus aruncarea acesteia într-un acvariu cu rechini.

Dar se pare că răzbunarea suporterilor germani este oricum zadarnică, mai ales în condiţiile în care Paul a prezis câştigătorii şi înfrânţii partidelor de fotbal fără niciun fel de subiectivitate. Deşi provine din Marea Britanie, caracatiţa nu a ezitat să pronosticheze înfrângerea naţionalei britanice chiar în faţa echipei Germaniei, în optimile de finală ale Campionatului Mondial.

Suporterii spanioli, cu ochii pe caracatiţa prezicătoare

Pericolul pentru Paul nu vine numai din Germania, ci şi din partea suporterilor spanioli, care l-a avertizat deja să aibă grijă ce pronostichează pentru finala mare, în cazul în care va fi "întrebat" de echipa învingătoare.

Mattias Kinst, unui dintre cei care are grijă de Paul, s-a arătat deranjat de intenţia spaniolilor de a-i influenţa pronosticul. "Paul face doar ce ştie el cel mai bine, alege învingătorii la fotbal şi nimeni nu ar trebui să-l ameninţe. Ce fac fanii spanioli este dizgraţios", a declarat Kinast.

Află ce au declarat îngrijitorii lui Paul referitor la ameninţările cu moartea primite de cefalopod şi care este “procedura” prin care caracatiţa prezice câştigătorii şi înfrânţii de la Mondiale

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Şapte oferte au fost depuse pentru construcţia primului lot al Drumului Expres Arad-Oradea

Mediafax acum o ora
„Un nou pas important pentru construcţia Drumului Expres Arad-Oradea (120,47 km). Pentru contractul necesar execuţiei primului lot (33,7 km) au fost depuse astăzi 7 oferte din partea unor constructori şi Asocieri de constructori din România, Ungaria

George Tuţă susține că are 681 de voturi în plus faţă de Clotilde Armand, înainte de centralizarea voturilor din ultimele 3 secții ale Sectorului 1

HotNews acum 30 minute
Candidatul PNL la Primăria Sectorului Sectorului 1, George Tuţă, a declarat miercuri că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al sectorului să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector, informe

A decedat Jerry West, baschetbalistul reprezentat pe logo-ul NBA

News.ro acum 2 ore
Fostul baschetbalist american Jerry West, legendă a echipei Los Angeles Lakers, a decedat miercuri, la vârsta de 86 de ani. El era baschetbalistul reprezentat pe celebrul logo al NBA. Fost jucător şi antrenor al celor de la Los Angeles Lakers, Jerry

Rareş Bogdan: Candidatul PNL va câştiga alegerile prezidenţiale. Se va pune în spatele lui întreaga dreaptă românească, în cazul în care nu mergem cu candidatura comună cu PSD

News.ro acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a afirmat că, în cazul în care liberalii nu merg cu candidatura comună cu PSD, atunci „candidatul PNL va câştiga alegerile prezidenţiale” şi „se va pune în spatele lui întreaga dreaptă românească”. „Candidatul

Bucureşti – Avarie la o conductă a reţelei de distribuţie a gazelor naturale din Sectorul 3 / Furnizarea gazului a fost sistată pe mai multe străzi

News.ro acum o ora
Distrigaz Sud Reţele anunţă, miercuri, o avarie la o conductă a reţelei de distribuţie a gazelor naturale din Sectorul 3, fiind impusă sistarea temporară a alimentării cu gaze naturale pe anumite străzi din Sectorul 3 al municipiului Bucureşti şi di

Papa Francisc le cere preoților să țină predici scurte pentru că "oamenii adorm". Cât ar trebui să dureze o predică

Ziare.com acum 2 ore
Preoţii ar trebui să ţină predici mai scurte pentru a nu îi face pe membrii congregaţiilor lor să aţipească, a declarat miercuri, 12 iunie papa Francisc, conform Reuters. Omilia, mesajul transmis de un preot catolic în timpul unei slujbe bisericeşti

Medicamentul Ozempic va fi retras din România la 1 august - Agenția Națională a Medicamentului

HotNews acum 3 ore
​​​Medicamentul Ozempic, adresat pacienților cu diabet zaharat de tip 2, dar care a stârnit isterie și a devenit foarte căutat datorită eficienței sale și în cazul persoanelor cu probleme de greutate, nu va mai fi comercializat în România începând c

ALEGERI LOCALE 2024 - Consilii locale: PSD – 35,86%, PNL – 29,33%, AUR – 9,55%- rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum 24 minute
PSD a obţinut 35,86 la sută din voturile pentru Consiliile locale, pe locul al doilea clasându-se PNL, cu 29,33 la sută, iar pe al treilea - AUR, cu 9,55 la sută, indică rezultatele parţiale anunţate, miercuri seară, la ora 20.00, de Biroul Electora

Grindeanu: Licitaţie lansată pentru modernizarea a încă 74,25 km de cale ferată pe tronsonul Craiova - Drobeta Turnu Severin - Caransebeş. Până în data de 29 iulie trebuie depuse ofertele

News.ro acum 2 ore
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunţat că, până pe 29 iulie, trebuie depuse ofertele pentru contractele necesare modernizării infrastructurii feroviare pe Lotul 4 (Drobeta Turnu Severin - Băile Herculane) şi pe Lotul 5 (Băile Herculane

Comisia Europeană dă undă verde achiziţionării Alpha Bank România de către UniCredit

Mediafax acum 4 ore
Tranzacţia se referă în principal la diverse servicii bancare şi financiare din România, cum ar fi serviciile bancare pentru persoane fizice şi juridice, serviciile de piaţă financiară şi alte servicii financiare. Comisia Europeană a concluzionat că

Vremea

București
acum

29°
mie.

20°/32°
joi

20°/32°
vin.

18°/21°
sâm.

16°/27°
Iasi
acum

23°
mie.

16°/24°
joi

18°/21°
vin.

16°/20°
sâm.

15°/24°
Constanta
acum

25°
mie.

21°/25°
joi

20°/24°
vin.

18°/23°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

14°/24°
joi

15°/21°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
Timisoara
acum

19°
mie.

16°/24°
joi

14°/24°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/27°