De un veac, România se luptă zadarnic cu apa. Acum încearcă să se pună la adăpost de furia puhoaielor folosind soluţii de pe vremea regelui Carol I. În ultimul secol, apele au înecat sute de localităţi şi au omorât mii de oameni. Nici Carol I, nici Ceauşescu şi nici guvernările postdecembriste nu au reuşit să pună ţara la adăpost.

Acum fix o sută de ani era mare gălăgie în sala de şedinţe a Academiei Române. Carol I urma să înfiinţeze, prin decret regal, Societatea „Îmbunătăţiri Funciare", o instituţie ce ar fi trebuit să scape patria pentru totdeauna de furia apelor. Feţele luminate ale ţării nu se hotărâseră încă în ce fel trebuia să investească „Îmbunătăţirile" în România.

În şedinţele Academiei, Anghel Saligny susţinea, dând cu pumnul în masă, că singura soluţie pentru lupta împotriva inundaţiilor era încorsetarea râurilor între diguri insubmersibile, care nu pot fi depăşite de ape. Saligny avea experienţa construcţiilor în Lunca Dunării, unde ridicase podul de la Cernavodă. Pământul rămas în afara digurilor ar fi trebuit redat agriculturii. Opozantul din Academie al lui Saligny, naturalistul Grigore Antipa avea o altă idee: apele trebuiau să îşi urmeze cursul lor firesc. Ca soluţie, propunea diguri care pot fi depăşite de râuri din când în când, iar suprafeţele inundate regulat puteau fi folosite pentru agricultură şi piscicultură.

Viziunea lui Antipa era veche de mii de ani. Inclusiv egiptenii foloseau metoda fertilizării terenurilor agricole prin inundarea periodică. Ideea lui Saligny a câştigat în ciuda argumentelor lui Antipa. Inginerul a renunţat la funcţia de preşedinte al Academiei şi s-a apucat de luptat cu apele, fiind numit preşedinte al nou‑înfiinţatei Societăţi „Îmbunătăţiri Funciare".'

Ţării cât mai mult teren agricol

Ideea lui Saligny, de înălţare a digurilor insubmersibile, a domnit un veac. După dezastrul viiturilor d