De la anunţul şoc al preşedintelui de pe 7 mai privind scăderea salariilor şi pensiilor pentru încadrarea într-un deficit de 6,8% din PIB a început deriva.

Ca şi în cazul împrumutului de 20 de miliarde de euro cu care nimeni nu era de acord, dar a fost înghiţit de autorităţi zâmbind, cei care sunt plătiţi să se uite zi de zi pe finanţele ţării nu s-au alarmat din timp asupra situaţiei acestora, ci în ultima clipă.

În loc să fie mult mai circumspecţi după căderea bruscă a economiei din 2009 şi să facă un buget mai strâns în 2010 luând în calcul o eventuală scădere a economiei, oficialii, inclusiv cei care văd totul de foarte de sus şi sunt foarte convinşi că au mereu dreptate, s-au amăgit că vom avea creştere anul acesta.

Majorarea TVA decisă în 24 de ore, loviturile date businessului prin modificarea Codului fiscal şi mesajele contradictorii din toată această perioadă au creat o stare de nervozitate şi de teamă nu numai în societate, dar şi printre companii.

Pentru că au fost decizii intempestive, oamenii şi-au dat seama că ţara este condusă amatoristic, fără date, ca o maşină fără bord. Mulţi se întreabă - oare nu vor mai majora şi celelalte taxe, oare nu vor mai tăia încă o dată salariile?

Nemulţumirile sunt profunde şi până nu vor cădea capete la nivel înalt populaţia nu va simţi că am intrat pe un făgaş coerent. Cineva trebuie să plătească şi cu cât mai repede, cu atât mai bine.

Situaţia de acum a economiei româneşti aminteşte de cea din ultimul an a guvernării Văcăroiu, 1996.

Cu reforme şi privatizare mimate între 1992 şi 1996 şi cu injecţii de bani de la buget în întreprinderi fără desfacere, tensiunile din economie erau atât de mari, încât cursul a explodat în martie 1997, de la 3.000 de lei la un maxim de 9.000 de lei.

Aşa s-a făcut atunci ajustarea, prin şocul cursului de schimb. Activele româneşti au dev