Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bistriţeanul Ovidiu Gabrian impune ordinea în oraş

Publicat in Adevarul, duminică 18 iulie 2010 ·

De aproape patru ani lucrează în cadrul Poliţiei Comunitare şi spune că Bistriţa este un oraş care merită să fie mai ordonat şi mai civilizat, pentru binele întregii comunităţi

Ovidiu Gabrian şi-a dorit de mic o carieră militară şi a fost destul de norocos să îşi vadă visul cu ochii. „Ce le place copiilor să devină când sunt mici? Fie poliţişti, fie aviatori sau visează la o carieră militară. Eu am vrut să fiu militar. Rigoarea şi faptul că sistemul militar este un cadru care stimulează respectarea legilor mai uşor decât un sistem civil sunt câteva lucruri care îmi plac în acest domeniu", recunoaşte Gabrian.

A lucrat 12 ani în Penitenciarul Bistriţa

Îmediat după Revoluţiei, Gabrian a lucrat ca şi inginer într-o întreprindere metalurgică din Reghin, timp de doi ani. Din 1992 şi până în 1994 a fost funcţionar public la Oficiul Central de Stat în Probleme Speciale şi Mobilizare Economică Bistriţa-Năsăud. Au urmat 12 ani în care Ovidiu Gabrian a fost angajat în Penitenciarul Bistriţa, în funcţia de ofiţer de penitenciar. Despre această perioadă, Gabrian spune că a fost una interesantă. „Trecerea de la funcţia precedentă la munca în penitenciar nu a fost uşoară. Recunosc că primii doi ani au fost destul de grei. Pentru a te forma ca şi cadru militar ai nevoie de doi, cinci ani, timp în care poţi deveni profesionist. Munca printre deţinuţi de toate tipurile, nu e uşoară. Probabil, una dintre experienţele cele mai rezonante din acea perioadă a fost atunci când am văzut primul deces în penitenciar. Am ajuns la faţa locului la puţin timp după ce un deţinut şi-a tăiat gâtul. A fost o expeienţă şocantă", îşi aminteşte Gabrian. Spre deosebire de munca din penitenciar, la Poliţia Comunitară e mai greu. „Cu deţinuţii e mai uşor pentru că îi ai tot timpul la dispoziţie. Aici lucrăm cu tot felul de oameni, pe care nu-i avem mereu la dispoziţie, iar rela

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Medicamentul Ozempic va fi retras din România la 1 august - Agenția Națională a Medicamentului

HotNews acum o ora
​​​Medicamentul Ozempic, adresat pacienților cu diabet zaharat de tip 2, dar care a stârnit isterie și a devenit foarte căutat datorită eficienței sale și în cazul persoanelor cu probleme de greutate, nu va mai fi comercializat în România începând c

Acuzațiile de fraudă la vot lansate de Clotilde Armand și Radu Mihaiu. Ciolacu: La sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile

HotNews acum o ora
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a susținut, miercuri, că „la sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile şi care stau la televizor şi se plâng”, el referindu-se la primarii Clotilde Armand şi Radu Mi

Papa Francisc le cere preoților să nu îi adoarmă pe oameni cu predici prea lungi

HotNews acum 3 ore
Preoţii ar trebui să ţină predici scurte şi să vorbească maximum opt minute pentru a nu îi face pe membrii congregaţiilor lor să aţipească, a declarat miercuri papa Francisc, informează agenția Reuters, citată de Agerpres. Papa FranciscFoto: Alessan

Grindeanu: Licitaţie lansată pentru modernizarea a încă 74,25 km de cale ferată pe tronsonul Craiova - Drobeta Turnu Severin - Caransebeş. Până în data de 29 iulie trebuie depuse ofertele

News.ro acum 24 minute
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunţat că, până pe 29 iulie, trebuie depuse ofertele pentru contractele necesare modernizării infrastructurii feroviare pe Lotul 4 (Drobeta Turnu Severin - Băile Herculane) şi pe Lotul 5 (Băile Herculane

Comisia Europeană dă undă verde achiziţionării Alpha Bank România de către UniCredit

Mediafax acum o ora
Tranzacţia se referă în principal la diverse servicii bancare şi financiare din România, cum ar fi serviciile bancare pentru persoane fizice şi juridice, serviciile de piaţă financiară şi alte servicii financiare. Comisia Europeană a concluzionat că

Ciolacu: Noua lege a salarizării se va aplica în 2025. Finanţele au negociat cu CE un nou acord pe deficit, pe 7 ani

Adevarul acum 31 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că sistemul de calcul al deficitului se va schimba şi că ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a negociat la Comisia Europeană ca România să aibă un nou acord pe deficitul bugetar, cu durata de 7 ani.

Sălaj: Două persoane au căzut într-un bazin tehnologic din Valea Pomilor / Ambele victime au fost extrase, dar una nu a putut fi salvată

News.ro acum o ora
Două persoane au căzut, miercuri, într-un bazin tehnologic din Valea Pomilor, judeţul Sălaj, fiind chemaţi pompierii. Ambele victime au fost extrase, dar una nu a putut fi salvată, fiind declarat decesul. ”Pompierii sălăjeni au fost solicitaţi în cu

Diana Șoșoacă a făcut scandal în fața sediului BEC din Sectorul 2 s-a luat. Senatoarea a chemat salvarea după o confruntare cu jandarmii VIDEO

Ziare.com acum o ora
Senatoarea Diana Șoșoacă a făcut un nou scandal miercuri, 12 iunie, și a încercat să rupă un cordon de jandarmi, susținând ulterior că ar fi fost îmbrâncită, în fața sediului BEC din Sectorul 2, București, unde sunt depozitate buletinele de vot. Pre

Anunț de ultimă oră al președintelui PNl Nicolae Ciucă despre alegerile prezidențiale

Ziua Constanta acum 3 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, miercuri, că s-ar putea face o analiză dacă alegerile prezidenţiale ar trebui organizate aproape de scrutinul parlamentar, aşa cum s-a procedat de-a lungul timpului. Acesta a amintit că în prezent nu exi

SCANDAL la Poroina Mare. Primarul ar fi montat CAMERE de supraveghere în secțiile de votare

Gandul acum 2 ore
Descinderi recente au avut loc la Primăria din Poroina Mare, Mehedinți, unde primarul proaspăt ales, Valentina Nuță, se confruntă cu acuzații serioase de supraveghere ilegală a secțiilor de votare. Contracandidatul său era chiar tatăl său. Potrivit

Vremea

București
acum

30°
mie.

20°/31°
joi

20°/32°
vin.

18°/21°
sâm.

16°/27°
Iasi
acum

25°
mie.

16°/25°
joi

18°/21°
vin.

16°/20°
sâm.

15°/24°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/26°
joi

20°/24°
vin.

18°/23°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

14°/24°
joi

15°/21°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
Timisoara
acum

20°
mie.

16°/24°
joi

14°/24°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/27°