Guvernul elveţian intenţionează să aibă o contribuţie de 1,2 miliarde de euro în favoarea statelor est-europene, în cadrul politicii de coeziune a Uniunii Europene, notează cotidianul Le Temps.
Suma a fost stabilită printr-un acord între Elveţia şi Uniunea Europeană, potrivit unor surse citate de publicaţie. Guvernul de la Berna a negat informaţiile.
Aceasta nu este o temă actuală din punctul nostru de vedere, iar Elveţia nu le-a dat asigurări partenerilor europeni în legătură cu acest subiect, a declarat purtătorul de cuvânt al Biroului elveţian pentru Integrare, scrie Le Temps.
Noua contribuţie a Elveţiei ar fi similară cu sumele pe care ţările din Spaţiul Economic European - Norvegia, Islanda şi Liechtenstein - s-au angajat să le ofere până în 2014.
În 2006, alegătorii elveţieni au acceptat să contribuie, prin fondul UE de coeziune, la dezvoltarea ţărilor est-europene care aderă la UE. Ulterior, Elveţia a oferit 189 de milioane de euro în contextul aderării României şi Bulgariei la UE.
Noua contribuţie a Elveţiei la fondul de coeziune ar urma să fie pentru perioada 2012-2017 şi ar putea fi supusă unui referendum în condiţiile în care legea privind acordarea contribuţiilor expiră în 2016.