(Apărut în Dilema veche, nr. 184, 16 august 2007)

Conform comentatorilor occidentali, Polonia ar trebui să fie cea mai fericită ţară, dacă nu de pe Pămînt, măcar din Europa: economia ei are o rată de creştere de trei ori mai mare decît cea a Marii Britanii sau a Franţei, oraşele înfloresc, zgîrie-norii apar unde te-ai aştepta mai puţin, seara nu poţi găsi o masă liberă la restaurant şi în cursul zilei un bilet de avion spre sau de la Londra. Şi cu toate acestea, ieşirile în public ale fraţilor Kaczynsky (preşedinte şi prim-ministru) sînt extrem de triste şi cu veşti care nu anunţă nimic bun. La orizont: alegeri anticipate cu doi ani.

Demiterea lui Andrei Lepper - liderul Partidului Autoapărării, acuzat de corupţie, părea că zguduie coaliţia de guvernare, fără să-i dea lovitura decisivă, deoarece miniştrii partidului său rămîneau în continuare în Guvern. Scandalul cu corupţia venea după o dezbatere cu un final chinuit cu privire la buget, cînd partidul lui Lepper se opusese adoptării principalului document al unei guvernări.

Sîmbăta trecută a fost rîndul lui Roman Giertych, vice prim-ministru şi ministrul Educaţiei, liderul Partidului Familiilor Poloneze, să fie demis împreună cu miniştrii formaţiunii sale. Astfel s-au încheiat cele 15 luni de guvernare, perioadă neliniştită şi pentru Polonia, şi pentru ţările nevoite să trateze cu ea.

După cîştigarea alegerilor, partidele radicale de dreapta nu şi-au domolit discursul în funcţie de realităţile ţării, de opţiunile celor care nu au votat cu ei, dimpotrivă, au împins pînă la limită lozincile radicale ale tuturor partidelor din coaliţie, fraţii Kaczynsky dorind parcă să golească rezervorul aliaţilor, fiindu-le absolut indiferent ce dorea şi ce gîndea opoziţia. Mişcarea spre dreapta a fost foarte bruscă şi a avut darul să îndepărteze de politica Poloniei opinia publică internaţională, în genera