Yemenul este prima ţară din istorie care, cît de curînd, va anunţa oficial că nu mai are deloc resurse naturale de apă potabilă. Jumătate dintre locuitorii ţării trăiesc din venituri de sub 2 dolari pe zi. Yemenul este o ţară puternic islamizată şi, de cîţiva ani buni, tot mai tribalizată. Acum 2000 de ani, peisajul arăta cu totul altfel. Ptolemeu numea această parte a lumii „Arabia binecuvîntată“, pentru că avea un pămînt generos, irigat de canale sofisticate, alimentate dintr-un baraj care era o minune inginerească, în climă răcoroasă, plin de oameni care trăiau bine.

Ali Muhamad Ahmed, un yemenit de 27 de ani cu ochi melancolici şi fizic discret, habar nu are de toate astea. Ştie, doar, că trăieşte în cel mai sărac loc din lume, în satul lui din valea Rafdah. Satul se numeşte tot Rafdah. De fapt, nu se numeşte în nici un fel, dar locuitorii de aici, cînd ies din vale, spun că locuiesc în Rafdah, fără să precizeze exact dacă se referă la vale sau la satul din vale. Astfel, şi valea, şi satul se cheamă la fel. Pe 25 decembrie 2009, cu cîteva ore înainte să se lumineze, o bubuitură groaznică l-a trezit pe Ahmed din somn. Cu ochii cîrpiţi, a sărit din cîrpele care îl înveleau pe pămîntul bătătorit al cocioabei sale, a pus mîna pe vechiul AK-47 de care nu se desparte niciodată şi a ieşit afară. La puţine sute de metri distanţă, o cocioabă ca a lui, ridicată cîş din chirpici şi întărită cu scînduri, era făcută zob. Şi-a adus imediat aminte că, la căderea întunericului, văzuse vreo şapte bărbaţi intrînd în cocioabă. Pe unul dintre ei îl cunoştea. Era din tribul lui. Ceva mai tînăr şi nu prea mintos. Îl cunoştea chiar bine. Îi ştia şi fraţii, şi surorile. Îl chema Terim. În întunericul îmblînzit de luna amăgitoare, Ahmed nu putea distinge mare lucru. Doar bucăţi de lucruri amestecate ca într-un coşmar. Fragmente de casă, de oameni, de Coran. Imediat, cam toată s