Aproape de Bistriţa, înspre Bistriţa Bîrgăului, există o aşezare renumită încă de la sfîrşitul secolului al XIX- lea pentru aerul său bogat în ozon şi iod, dar şi pentru frumuseţea naturală a locurilor: Colibiţa. În perioada interbelică, aici s-a derulat o intensă activitate de construcţie, care a transformat zona într-o staţiune climaterică „la modă“, unde îşi petreceau vacanţa persoanele cu afecţiuni pulmonare. Ideea valorificării potenţialului turistic şi balnear al Colibiţei a venit în special dinspre societatea feminină „Caritatea“ din Cluj. Înfiinţată în 1921 şi condusă de doamna Olivia Deleu, pianistă talentată, absolventă a Conservatorului de Muzică din München şi soţia unuia dintre fruntaşii locali ai Clujului interbelic, societatea „Caritatea“ s-a preocupat în mod special de îmbunătăţirea stării de sănătate a tinerilor ardeleni (studenţi, elevi, funcţionari, artişti), printre care tuberculoza făcea ravagii în acea perioadă.

Drept urmare, între 1923 şi 1935, Asociaţia „Caritatea“ a cumpărat treptat mai multe parcele de pămînt şi case, de la localnicii din Colibiţa, şi a început totodată construcţia mai multor pavilioane destinate unui sanatoriu care să asigure cure de recuperare pentru cei cu probleme pulmonare. Finanţarea pentru ridicarea pavilioanelor sanatoriului era asigurată din mai multe surse: donaţii private, sume provenite de la Ministerul Sănătăţii şi Liga Naţională Antituberculoasă, colecte la balurile mascate şi spectacolele de binefacere organizate de societatea „Caritatea“ etc. De obicei, „sezonul“ din staţiunea Colibiţa începea la 1 mai şi se încheia la 1 septembrie, fiind destul de aglomerat.

În 1931, la Colibiţa a început construirea unui pavilion destinat cu prioritate ocrotirii şi îngrijirii studenţilor universitari de la Cluj. Alături de Olivia Deleu, unul dintre cei mai fervenţi susţinători ai construirii pavilionului st