●Poezia antiutopică. O antologie a douămiismului poetic românesc realizată de Daniel D. Marin, Editura Paralela 45, 2010.

Orice antologie e discutabilă, dar aceasta este şi partea frumoasă a unui astfel de demers: receptarea şi contestarea unei antologii sînt, aproape de fiecare dată, cu mult mai interesante, mai pasionante şi mai semnificative, decît selecţia autorilor ori a textelor. Iar în cazul antologiei realizate de Daniel D. Marin lucrurile sînt destul de complicate.

S-a discutat relativ mult despre douămiismul poetic „năşit“ de Marin Mincu prin cenaclul Euridice şi prin masiva sa antologie Generaţia 2000 (2004) care a fixat şi titlul generaţiei, astfel că, odată deceniul încheiat, era de aşteptat, şi chiar necesar, un demers selectiv care să facă bilanţul unui fenomen suficient de extins pentru a fi şi destul de vag. La modul ideal, o astfel de antologie ar fi trebuit să-şi lămurească cititorul cu privire la douămiism, deopotrivă prin selecţia în sine a poeţilor şi a poeziilor, dar şi printr-un text însoţitor care să explice contextul apariţiei fenomenului, etapele cristalizării, manifestele, relevarea caracteristicilor de bază, trăsăturile comune, dar şi unitatea în diversitate, în fine, criteriile de selecţie. Acestea ar fi fost regulile de bază ale unei antologii (cît de cît) bine făcute. Din păcate, prezentul volum arată fie că a fost făcut în grabă, fie că antologatorul n-a fost în stare de o asemenea minimă perspectivă critică. Căci o antologie este, de fapt, (şi) un act critic, nu doar o formă de manifestare publică a gustului personal.

Mai întîi, iată-i pe cei 25 de poeţi selectaţi (în ordinea, oarecum misterioasă, a apariţiei în volum): Constantin Virgil Bănescu, Zvera Ion, Doina Ioanid, Răzvan Ţupa, Adrian Urmanov, Andrei Peniuc, Teodor Dună, Dan Coman, Ştefan Manasia, Dumitru Crudu, Domnica Drumea, Ruxandra Novac, Miruna Vlada