„«E recesiune, iar cu un salariu minim pe economie, de 1000 de euro, trebuie să fiu foarte atent cu cheltuielile» – spune pe scurt Said Benamida, cap de familie, în timp ce îşi încarcă cumpărăturile în portbagajul maşinii sale, aflate în parcarea comună a două magazine alimentare din Argenteuille, o periferie din nordul Parisului.“ Articolul, publicat pe site-ul 20 Minutes On Line, este axat pe recentele obiceiuri consumiste ale francezilor şi prezintă noua modă de la Paris: alimente cu preţ redus, ieşite din termenul de garanţie, vîndute atît în raioane amenajate în supermarket, cît şi de către vînzători ambulanţi. De la fructe şi legume, pînă la produse lactate şi carne, francezii cumpără în draci pentru că, dacă preţul e scăzut, aroma nu mai contează. Data expirării devine în vremuri de criză un detaliu, un moft pe care nu ţi-l mai permiţi. Poate doar ouăle să mai facă o mică excepţie, fiind frica de mult mediatizata salmonela. Altfel, pui o mirodenie, asezonezi frumos, şi potenţialul iz de expirat e acoperit şi trecut cu vederea, atîta vreme cît e ieftin (http://www.20min.ch/ro/news/dosier/crise/story/30786887).
Iar dacă parizienii se bulucesc astfel la chilipiruri, noi, ca „mici parizieni“ de ce am fi mai prejos? Pentru că, nu-i aşa, avem şi noi buluceala noastră. Avem încă acel spirit de tarabe, cel apărut imediat după Revoluţie, care nu a pierit, doar a aşteptat momentul prielnic de a reveni, în forţă. Iar criza e acel moment.
Cu o mică excepţie, povestea arată cam la fel: tarabe improvizate, vînzători abili la forţele de ordine şi cumpărători naivi. Dar, dacă odinioară tarabele erau pline cu produse luate de la bulgari sau maghiari, aduse în portbagajul maşinilor, azi marfa provine direct de pe rafturile supermarket-urilor sau en gros-urilor autohtone. Şi nu doar că provine de acolo, dar preţurile sînt cam la fel, dacă nu, pe alocuri, uşor mă