● Agnès Giard, L’imaginaire érotique au Japon, Albin Michel, Paris, 2009.
Se spune că japonezii sînt un mister pentru europeni. Jurnalista Agnès Giard sugerează că şi pentru japonezi, japonezele rămîn un mister. Cartea ei se deschide prin prezentarea unei neobişnuite încercări de a se apropia de acest mister, care a făcut senzaţie prin anii ’90. Ştirea că în Japonia există distribuitoare automate de unde se pot cumpăra chiloţei folosiţi a făcut turul globului. În urma scandalului, întreprinzătorii au stopat afacerea, însă bikinii însoţiţi de certificatul că au fost folosiţi de o liceană continuă să facă obiectul unui discret comerţ pe sub mînă. Dincolo de aerul unui fetişism oarecare, această practică sugerează trei lucruri despre imaginarul erotic din Japonia zilelor noastre. Mai întîi faptul că idealul feminin e reprezentat de fete aflate încă aproape de vîrsta pubertăţii, apoi interesul pentru tot ce poate dezvălui cît de cît ce se petrece în interiorul corpului, acolo unde orice intervenţie voluntară încetează, unde autocontrolul nu mai poate funcţiona şi, nu în ultimul rînd, obsesia pentru un articol vestimentar de origine occidentală, intrat în uzul curent abia prin anii ’50.
Parfumul de candoare are preţul cel mai ridicat. Inocenţa, puritatea virginală, aspectul copilăresc şi nevinovăţia cu care se împotrivesc asaltului bărbaţilor, felul în care se zbat, dar participă – păstrînd totuşi aerul că „nici nu ştiu măcar ce-mi ceri“ – sînt aspectele cele mai incitante. Şcolăriţa în uniformă scurtă, cu mers împiedecat, de mînz care încă nu se ţine bine pe picioare, este vedeta filmelor japoneze pentru adulţi. Această imagine cu iz feciorelnic se află la mare distanţă de invitaţia explicită, de privirile lubric-lipicioase şi mult prea sigure pe sine afişate ostentativ-agresiv de profesionistele plăcerii în peliculele occidentale. Un japonez şi-ar pierd
