Venisem la rudele din Bucureşti, care stăteau în Balta Albă, şi am văzut un afiş cu un film care – nu ştiu de ce – mi-a atras atenţia. Poate mi-a stîrnit interesul cuvîntul „război“ din titlu şi mi-am zis că trebuie să fie ceva cu multă acţiune şi cu multe împuşcături (în copilărie, asta era ceea ce făcea ca un film să fie bun: cantitatea de împuşcături). L-am convins pe văru-meu să mergem la film, aşa că iată-mă în sala cinematografului Gloria, aşteptînd să înceapă. Intram pentru prima dată într-un cinematograf bucureştean.

Şi filmul a început. După ce a apărut titlul, pe ecranul negru s-a pornit să curgă un text, care se vedea în perspectivă. În capul textului, scria cu litere mai mari: „Episode IV – A New Hope“. „Ehei! La ei a ajuns la episodul IV şi noi nici n-am auzit de el!...“ – mi-am zis. „Bine măcar că-l vedem şi pe-ăsta!“ – m-am consolat tot eu, cu bucuria pe care-o aveam în vremea lui Ceauşescu cînd ne mai pica vreo firimitură de la masa ţărilor occidentale. Era vorba – după cum v-aţi dat seama – de filmul Star Wars, unde George Lucas chiar şi-a început întreaga poveste cu episodul IV.

Mi-am amintit toate acestea cînd am revăzut, zilele trecute, Războiul stelelor: O nouă speranţă la PRO TV. Este a nu ştiu cîta oară cînd îl văd şi m-am uitat din nou fascinat la acest film. Îmi place, de exemplu, lumea planetei Tatooine, cu ciudaţii ei, de la „oamenii deşertului“ care tîlhăresc la drumul mare sau piticii jawa cu ochii roşii, care se ocupă cu contrabanda cu roboţi, pînă la capul mafiot Jabba the Hutt, şeful afacerilor necurate de pe planetă. M-am uitat şi acum cu plăcere la scena din cîrciuma unde Obi-Wan Kenobi şi Luke Skywalker intră să caute un pilot care să-i ducă pe planeta Alderaan (şi îl întîlnesc pe Han Solo). Mi-a plăcut cum s-a jucat George Lucas şi a creat tot felul de extratereştri stranii şi comici totodată. Şi, desigur, sînt un