Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Programul "Rabla" pentru tractoare, blocat de Comisia Europeană

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 10 septembrie 2010 ·

Persoanele fizice care vor să-şi caseze tractorul sau alt utilaj agricol prin Programul naţional de tractoare şi maşini agricole autopropulsate şi să-şi cum pere utilaje noi cu ajutorul unei prime de la stat mai au de aştepat. Sursa: Reuters

Programul a fost suspendat din cauză că oficialii Comisiei Europene au cerut lămuriri în legătură cu acest program.

"Au trimis o scrisoare prin care au cerut lămuriri ca să vadă dacă prima de casare acordată celor care îşi duc tractorul la fier vechi este ajutor de stat acordat conform sau nu. Am trimis lămuriri la Comisia Europeană şi acum aşteptăm răspunsul lor", a explicat, pentru EVZ, preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), Gheorghe Popescu.

Potrivit acestuia, dacă va fi nevoie, executivul va schimba ghidul de finanţare a programului, pentru a respecta le gis laţia europeană.

Statul a plătit deja aproximativ 564.000 de lei

Conform datelor AFM, până în prezent s-a solicitat decontarea a peste 2,3 milioane de lei, din care statul a plătit aproximativ 564.000 de lei. "Beneficiarii primelor de casare decontate pentru cele 34 de unităţi comercializate sunt exclusiv persoane fizice. Alţi nouă proprietari-persoane juridice au solicitat prime de casare în cuantum total de 170.000 de lei, echivalentul a 10 unităţi", au precizat reprezentanţii AFM.

Dacă se compară acest program cu cel pentru autoturisme este limpede că cel pentru maşini agricole este un eşec. În cazul celui de-al doilea program, executivul a suplimentat de trei ori fondurile alocate, pentru că banii s-au epuizat rapid, în timp ce în cazul "Rabla" pentru maşini agricole "gradul de utilizare de către producătorii validaţi a sumelor contractate s-a situat între 0 şi 20,88%", se arată în datele AFM.

Ratare încă de la început

Programul pentru maşini şi utilaje agri

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prezența la vot în județul Harghita, la ora 13:00

Informația Harghitei acum 27 minute
În județul Harghita, până la ora 13:00, și-au exprimat opțiunea prin vot, pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European, 22,42% dintre alegätorii înscriși în listele electorale. În același timp, prezența la locale a fost ceva mai mic

ALEGERI 2024 - Sebastian Burduja: Am votat pentru viitor, pentru schimbare, pentru toţi bucureştenii care ştiu că acest oraş merită mult mai mult / Sunt convins că la finalul acestei zile, vom avea cu toţii lucruri de sărbătorit

News.ro acum 4 ore
Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a declarat că a votat pentru viitor, pentru schimbare şi pentru toţi bucureştenii care ştiu că acest oraş merită mult mai mult şi îl cheamă pe toţi la vot. ”Sunt convins că la finalul acestei

Prezentatorul TV Michael Mosley, dispărut în timp ce era în vacanță, a fost găsit mort. Unde se afla cadavrul

Ziare.com acum 3 ore
Prezentatorul TV Michael Mosley, dat dispărut miercuri de soția lui, a fost găsit mort. Jurnalistul britanic se afla în vacanță pe insula grecească Symi. Autoritățile elene au descoperit cadavrul într-o peșteră din Symi, a declarat duminică, 9 mai,

ALEGERI 2024 - Incidente electorale la Ştefăneştii de Jos - Un bărbat reclamat că plăteşte alegătorii, prins cu sume de bani şi liste cu nume de persoane / Preşedintele unei secţii de votare nu s-a prezentat la secţie - VIDEO

News.ro acum o ora
Mai multe incidente electorale au fost semnalate, duminică, în comuna Ştefăneştii din Jos din judeţul Ilfov. Un bărbat care a fusese reclamat că împarte bani alegătorilor a fost prins de poliţişti având în autoturism sume de bani şi liste cu nume de

ALEGERI 2024 - Kelemen Hunor: Am votat, astăzi, pentru a avea o voce puternică în Parlamentul European / Am votat pentru a avea o forţă în autorităţile locale - FOTO

News.ro acum 2 ore
Liderul UDMR Kelemen Hunor a declarat că a votat pentru a avea o voce puternică în Parlamentul European şi pentru a avea o forţă în autorităţile locale. ”Am votat, astăzi, pentru a avea o voce puternică în Parlamentul European, am votat pentru o rep

Vâlcea: Alegător amendat cu 600 de lei pentru că şi-a fotografiat buletinul de vot în cabină

News.ro acum 2 ore
Un bărbat care a votat la o secţie din judeţul Vâlcea a primit o amendă contravenţională în valoare de 600 d elei pe motiv că şi-a fotografiat buletinul de vot. Aceste este singurul incident electoral confirmat duminică la nivelul acestui judeţ de l

Carmen Iohannis: „Am votat pentru o administraţie locală PERFORMANTĂ şi pentru o Europă unită”

Gandul acum 2 ore
Carmen Iohannis, soţia şefului statului, a declarat duminică, la ieşirea de la urne, că a votat pentru „performanţă şi unitate”. „Astăzi am votat pentru o administraţie locală performantă şi pentru o Europă unită. Vă doresc o duminică frumoasă şi vă

Recomandări MAE pentru fanii care vor participa la meciurile de la EURO 2024

News.ro acum o ora
​Ministerul Afacerilor Externe a emis o serie de recomandări pentru suporterii care vor asista în Germania la meciurile de la Campionatul European, care se desfăşoară în perioada 14 iunie - 14 iulie. RECOMANDĂRI DE CĂLĂTORIE Asigură-te că ai un docu

Coco Gauff şi Katerina Siniakova au câştigat proba de dublu feminin de la Roland Garros

News.ro acum 34 minute
Perechea Coco Gauff/Katerina Siniakova (SUA/Cehia), cap de serie numărul 5, a câştigat. duminică, proba de dublu feminin de la Roland Garros. Gauff şi Siniakova s-au impus, scor 7-6 (7/5), 6-3, în faţa perechii italiene Sara Errani/Jasmine Paoloni,

Măsurile MAI pentru a asigura ordinea și siguranța în ziua alegerilor. Peste 40.00 de angajați vor acționa duminică

HotNews acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Interne a mobilizat, pentru ziua alegerilor locale şi europarlamentare, aproximativ 42.800 de angajaţi, la nivelul întregii ţări pentru a menţine ordinea şi siguranţa publică şi pentru a asigura măsurile de protecţie a secţiilo

Vremea

București
acum

33°
dum.

19°/33°
lun.

21°/37°
mar.

19°/34°
mie.

22°/33°
Iasi
acum

29°
dum.

17°/29°
lun.

17°/33°
mar.

18°/30°
mie.

17°/24°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

21°/26°
mar.

20°/27°
mie.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

16°/24°
lun.

16°/28°
mar.

14°/24°
mie.

15°/19°
Timisoara
acum

29°
dum.

19°/30°
lun.

19°/28°
mar.

17°/28°
mie.

16°/21°