● Marţi, după Crăciun (România, 2010), de Radu Muntean.

În filmul Marţi, după Crăciun, care prezintă un triunghi soţie-soţ-amantă, Radu Muntean are grijă să evite tradiţionalele polarizări melodramatice – căsnicie stătută vs pasiune regeneratoare sau armonie familială vs pasiune bolnavă. În primele scene dintre soţ (Mimi Brănescu) şi amantă (Maria Popistaşu) şi dintre soţ şi soţie (Mirela Oprişor), Muntean şi co-scena-riştii săi, Alexandru Baciu şi Răzvan Rădulescu, cartografiază exact cele două tipuri de intimitate cu care avem de-a face: cea dintre soţ şi soţie o fi ea un pic aplatizată de rutină, dar rămîne o intimitate relaxată, bine dispusă (au şi o fetiţă de 8-9 ani) şi (judecînd după secvenţa în care ea îl tunde, iar la un moment dat îl mîngîie în trecere pe penis) încă sexualizată; cea dintre soţ şi amantă o fi ea mai jucăuşă (filmul se deschide cu o minunată secvenţă de joacă postcoitală), dar e şi ea fixată în rutinele ei – e o aventură între doi adulţi responsabili, nu un amour fou. Scopul lui Muntean nu e acela de a aduce lucrurile la acelaşi nivel, pentru a sugera, facil-ironic, că, în cazul în care-şi va părăsi soţia, soţul nu va face decît să se mute de la ceva la acelaşi ceva. Scopul e acela de a prezenta mutarea lui într-un fel care să blocheze tentaţia spectatorului de a o judeca în termeni de bine şi rău. Scopul e acela de a ne face să vedem clar, fără nici un partizanat, trei oameni decenţi şi civilizaţi aflaţi într-o situaţie dificilă – în nişte raporturi de forţe care, oricum s-ar rearanja, vor rămîne inegale. Necesitatea renunţării la echilibrul de pînă atunci şi a creării unuia nou îi apare soţului chiar înainte de Sărbători, cînd se confruntă cu perspectiva de a nu-şi mai revedea amanta (care a plecat, oarecum supărată pe el, la maică-sa în provincie) pînă după Crăciun. Muntean putea să pedaleze aici pe disperarea bărbatului, pe ne