Nu mă prea duc la lansări de carte decît dacă n-am încotro, adică dacă sînt într-un mod direct legată de carte, dacă mi-a plăcut atît de mult încît simt nevoia nu doar să scriu, dar chiar să spun ceva public despre ea, dacă i-am făcut (prin urmare) prefaţa sau postfaţa, eventual dacă am scris-o chiar eu, parţial sau în întregime. Atunci musai mă duc, nu se face să nu fii de acord (nici măcar) cu propriile opţiuni pînă la capăt. Dar, altfel, ajung cu mare greutate la genul acela de laudatio (de sine) urmat de prăjiturele şi bîrfe.

Şi din acest motiv simt nevoia să vă povestesc despre ultima lansare la care am ajuns doar pentru că apucasem să citesc (cu încîntare) cartea (proaspăt tradusă la Editura Herald) ce urma să fie prezentată: Un lama tibetan în căutarea Adevărului. Viaţa şi învăţătura unui maestru de meditaţie de Geshe Rabden, cu un epilog de Gonsar Tulku Rinpoche. Interesant în această poveste (dincolo de faptul că asemenea biografii sînt extrem de rar accesibile în româneşte) era faptul că persoana care urma să vorbească despre unul dintre cei mai importanţi maeştri tibetani ai vremurilor noastre – asistentul de filozofie al actualului Dalai Lama şi principalul propagator al doctrinei budiste în Europa Occidentală – urma să fie chiar principalul lui discipol, Gonsar Rinpoche, astăzi un erudit şi directorul Centrului Rabden Choeling din Elveţia.

Invitat în România de Asociaţia „Seeds for happiness“ şi publicat (în traducerea lui Mircea Costin Glăvan) cu mai multe volume de Editura Herald, Gonsar Rinpoche a ţinut, timp de două zile, un curs de introducere în budism, dar mai ales în practica dharmei (cuvînt sanscrit prin care budiştii îşi desemnează propria doctrină – etimologic „a ţine la suprafaţă“). În ultima zi, venerabilul Rinpoche a lansat şi autobiografia exemplară a maestrului său Geshe Rabden, despre care, de altfel, a vorbit constant –