„Pornisem de la un cal scăpat din memoria infantilă, ajunsesem la piesa de şah – poate cea mai interesantă dintre toate piesele de pe tablă –, apoi m-am trezit executînd gesturi mai degrabă acribioase, lăsîndu-mă invadat de praful teancului de cărţi poştale – corespondenţa şahistă –, închipuindu-mi-i în fel şi chip pe cei care au lăsat aceste urme ale gîndirii lor încordate, pentru cîte o mutare. Pornirea era deja făcută, în chip de antrenament, pentru ca o alergare uşoară prin dicţionar în căutarea calului meu, pe care nu eram dispus să dau nimic altceva decît oboseala, să fie ultima mişcare dinaintea somnului – aşa a rezultat încă o listă. O listă cu cai. Listele în care se condensează toate cunoştinţele mele. Listele care mă scot din sărite. Listele pe care le iubesc pur şi simplu. O mică herghelie lingvistică pentru mica mea cavalerie căreia nu i-am putut pune la dispoziţie decît acest mărunt răzbel – un romanţ pentru fetele mele:

Visează la cai verzi pe pereţi. Calul de dar nu se caută la dinţi. S-a făcut din cal măgar. A ajuns cal de poştă. La o alergătură de cal. La Paştele cailor. Cal de bătaie. Calul dracului. Cal putere. Cal la moara de vînt. Călare pe situaţie. Vine pe cai mari. Calul rîios găseşte copacul scorţos. Calul are patru picioare şi tot se poticneşte. Calul bun se vinde din grajd. A cunoaşte ca pe un cal breaz. Mănînci, calule, ovăz? A avea ochelari de cal. Nici călare, nici pe jos. Bate şaua să priceapă iapa. Să-l baţi ca pe hoţii de cai. Umblă după potcoave de cai morţi. Munceşte ca un cal. Umblă ca mînzul după iapă. Călătorului îi şade bine cu drumul. A sărit calul. La botul calului. A pune şaua pe cineva. A vorbi din şa. A se ţine tare-n şa. Haiducul Şaptecai. Dau un regat pentru un cal. Pula calului în vîrful dealului, şi-a măgarului în vîrful căpiţei. Cal cu stea în frunte. A căzut de pe-un cal frumos. Nu mor caii cînd vor cîinii