Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Veşti proaste: Profesorii buzoieni riscă să rămână fără ultimul salariu pe 2010

Publicat in Adevarul, joi 30 septembrie 2010 ·

Primarul Buzăului a anunţat într-o conferinţă de presă că va rămâne fără bani la bugetul local pentru plata salariilor pe luna decembrie ale profesorilor din municipiul Buzău.

Potrivit edilului-şef, ar mai fi necesar un transfer de la bugetul statului, cu această destinaţie, de aproximativ 3.000.000 lei, pentru a acoperi deficitul privind salarizarea cadrelor didactice. „În momentul de faţă, salariile profesorilor nu sunt acoperite pe luna decembrie şi trag un semnal de alarmă cu trei luni înainte. Pentru mine este un semn de întrebare de ce sumele sunt întotdeauna mai mici când se ştie clar ce salariu are fiecare profesor sau învăţător”, a declarat Constantin Boşcodeală, primarul Buzăului.

Conducerea Inspectoratului Şcolar a fost anunţată despre eventuala întârziere a salarizării pe decembrie a cadrelor didactice şi spune că a cerut sprijin Ministerului Educaţiei. „Semnalele sunt pozitive. Am înţeles că până atunci o să fie o suplimentare a fondului de salarii din rezerva ministerului”, a declarat Florina Stoian, inspector şcolar şef la IŞJ Buzău.

Perspective sumbre sunt şi la plata pe viitor a personalului din cabinetele de medicină şcolară. „Sigur vor fi probleme şi cu salarizarea medicilor şi asistentelor din cabinetele şcolare, pentru că noi, primăria, ne-am trezit brusc angajatorul acestora, care înainte erau plătiţi prin direcţiile de sănătate. Problema este că Guvernul nu dă banii cum trebuie”, a spus Boşcodeală.

Cadrele medicale din cabinetele şcolare au trecut în subordinea autorităţilor locale în 2009, iar finanţarea s-a făcut de la bugetul statului. „De la început a fost o reticenţă în preluarea cabinetelor iar ministerul a anunţat atunci că va plăti şi în 2010 salariile. Din 2011, probabil, comunitatea locală va suporta aceşti bani”, a declarat Venera Acsinte, directorul DSP Buzău.

În Buzău funcţionează

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI LOCALE 2024 - Primari: PSD – 37,63%%, PNL – 32,27%%, AUR – 6,28% - rezultate parţiale la ora 20.00 - DOCUMENT

News.ro acum 8 ore
PSD a obţinut 37,63% la votul pentru primari, PNL- 32,27%, iar AUR - 6,28%, rezultatele fiind prezentate de Biroul Electoral Central în urma centralizării voturilor din 97,23% din cele 3186 circumscripţii. Prezenţa la vot a fost de 51,12%. Potrivit

Un cântăreţ de manele a cântat la concertul Coldplay de pe Arena Naţională. Publicul a huiduit - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Un cântăreţ de manele, Babasha, a cântat miercuri seara, la primul concert Coldplay de pe Arena Naţională din Bucureşti. Publicul l-a huiduit tot timpul. Foarte multe persoane au comentat pe reţelele de socializare: „Fără cuvinte”, „Nici o urmă de r

George Tuţă susține că are 681 de voturi în plus faţă de Clotilde Armand, înainte de centralizarea voturilor din ultimele 3 secții ale Sectorului 1

HotNews acum 9 ore
Candidatul PNL la Primăria Sectorului Sectorului 1, George Tuţă, a declarat miercuri că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al sectorului să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector, informe

Oprah Winfrey a fost spitalizată cu o problemă "serioasă" la stomac, spune prezentatoarea Gayle King

HotNews acum 4 ore
Oprah Winfrey a ratat o apariţie programată pentru emisiunea "CBS Mornings" din această săptămână, deoarece a fost spitalizată din cauza unei probleme stomacale, a anunţat în direct coprezentatoarea emisiunii, Gayle King, potrivit NY Daily News. Opr

Licitații - 13 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Subscrisa RomInsolv SPRL, administrator judiciar al CONDMAG SA, în reorganizare, vinde prin licitaţie publică online bunuri ale debitoarei, cum ar fi: echipamente pentru sudură, tăiere şi îndoire ţevi, precum şi mijloace de transport (microbuze, aut

Liderii G7 au decis: 50 miliarde de dolari din activele ruse îngheţate vor ajunge în Ucraina. Când ajung banii la Kiev

Ziare.com acum 6 ore
Acord al liderilor G7, miercuri seara, 12 iunie, în ce privește cheltuirea a o parte din activele ruse îngheţate. 50 de miliarde de dolari vor ajunge în Ucraina, "înainte de sfârşitul lui 2024", informează AFP. "Există un acord. Ca întotdeauna în G7

Scandal monstru între Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf, în plină stradă: ”Uite ce ai ajuns”. VIDEO

Cancan acum 7 ore
Întâlnire de gradul zero la Snagov, unde Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au fost protagoniștii unui scandal monstru. Totul a început după ce antrenorul a depus o plângere la poliție – împotriva încă soției sale, sesizare în care o acuză că i

Cererea depusă de Clotilde Armand pentru anularea alegerilor din Sectorul 1, respinsă de BEC

HotNews acum 6 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că în ședința de miercuri a respins mai multe cereri pentru anularea alegerilor locale de duminică, inclusiv pe cea formulată de actualul edil al Sectorului 1, Clotilde Armand. Clotilde ArmandFoto: Inquam Pho

Şapte oferte au fost depuse pentru construcţia primului lot al Drumului Expres Arad-Oradea

Mediafax acum 10 ore
„Un nou pas important pentru construcţia Drumului Expres Arad-Oradea (120,47 km). Pentru contractul necesar execuţiei primului lot (33,7 km) au fost depuse astăzi 7 oferte din partea unor constructori şi Asocieri de constructori din România, Ungaria

Jerry West, baschetbalistul reprezentat pe logo-ul NBA, a murit la 86 de ani

HotNews acum 5 ore
Jerry West, fostul mare baschetbalist reprezentat pe logo-ul NBA și legendă a celor de la Los Angeles Lakers, a decedat miercuri la vârsta de 86 de ani. NBAFoto: Jakub Porzycki/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia Jerry West era legenda ce

Vremea

București
acum

21°
joi

19°/32°
vin.

18°/26°
sâm.

15°/27°
dum.

18°/30°
Iasi
acum

17°
joi

17°/24°
vin.

16°/20°
sâm.

14°/22°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

18°
joi

18°/25°
vin.

19°/24°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

13°/19°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

17°
joi

16°/23°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/30°