În 2000, raportul dintre creditele luate de populaţie de la bănci şi depozitele populaţiei în bănci era de 1 la 100. Şapte ani mai târziu, în vara anului 2007, depozitele populaţiei erau egale cu suma creditelor, iar în toamna anului 2008, înaintea crizei, raportul era de 120% în favoarea creditelor.

În 2000 volumul creditelor acordate de bănci în economie, populaţie şi companii, era de 5 miliarde de euro, acum este de 50 de miliarde de euro.

În 2000, soldul investiţiilor străine era de 4 miliarde de euro, în prezent este de 50 de miliarde de euro.

În 2000, doar 20.000 de angajaţi câştigau peste 1.000 de euro brut pe lună în România, acum sunt 270.000.

Acesta este ritmul pe care a trebuit să-l surprindă Ziarul Financiar în aceşti ani de foc: creşteri de la 1 la 10 într-un deceniu, multiplicări constante ale businessului, explozii chiar în unele sectoare de activitate.

În multe privinţe, Ziarul Financiar trăieşte acum într-o epocă pe care a cerut-o prin poziţia sa de-a lungul timpului de încurajare a capitalului privat, a ieşirii statului din economie, de încurajare a investiţiilor străine, de creştere a intermedierii bancare, deci a creditării, de integrare rapidă în Uniunea Europeană, în mecanismele globalizării.

Şi este foarte bine. Însă pentru capitalismul românesc trebuie să urmeze a doua fază. Faza implicării capitalului privat românesc care să aibă ca ţintă dezvoltarea locală şi ulterior expansiunea regională.

Ungaria, Cehia şi Polonia au pornit deja pe acest drum. Marile companii din aceste ţări reuşesc să intre în competiţie cu multinaţionale din state mult mai puternice.

Pe aceeaşi cale trebuie să intre şi România, şi Ziarul Financiar îşi asumă sprijinul capitalului românesc pentru a deveni jucător pe pieţele externe, aşa cum de la apariţia sa din 1998 până acum a luptat pentru ideile economiei de piaţă.

Doar