„Cea mai rea întorsătură de situaţie nu poate fi niciodată plănuită pentru că se întîmplă, întotdeauna, dintr-o coincidenţă“ – scrie undeva Dürrenmatt, maestrul teatrului epic, adică maestrul genului dramatic care exclude iluzia şi refuză jocul părerilor sau al speculaţiilor. Se întîmplă ceva în jurul tău. Nu ceva ce ai provocat tu, ci ceva ce se întîmplă exact în momentul în care eşti acolo. Cum s-ar spune în filmele americane, ai fost în locul nepotrivit la momentul nepotrivit. Simpla ta prezenţă, cu totul pasivă, te atrage într-un context complicat de vinovăţii şi blam. E dincolo de voinţa ta, dar devine parte a destinului tău, pentru că ţi s-a întîmplat. Putea fi altcineva în locul tău, dar ai fost tu. Ce să însemne asta? Nu e tragedie greacă, nu e film, nu e poveste cu tîlc. E viaţă. Nu cred că e om pe lume să nu fi fost în situaţii de acest gen şi să nu se fi frămîntat mult timp după aceea cu aceste întrebări în cap: „De ce tocmai eu?“, „Ce să însemne asta?“. Sau să se fi amărît spunînd „Ce ghinion!“. Dacă se întîmplă să fii şi unul dintre cei obsedaţi de problema responsabilităţii, ai impresia că lumea nu mai are sens pentru că eşti pus în starea de responsabilitate pentru ceva ce n-ai făcut. Dar ajutorul pentru limpezirea de sine vine din Panteonul fotbalului. Odată, Johan Cruijff – vi-l mai aduceţi aminte? –, jucător stelar şi antrenor de geniu, a spus unor jurnalişti care comentau jocul unor rezultate, într-o anumită grupă de calificare, vorbind despre ciudate şi inexplicabile potriviri, atît: „Coincidenţele sînt logice“. Dacă tot umplem jurnalele cu vorbe ale fotbaliştilor, pe care analişti anume antrenaţi le întorc pe toate feţele, să ne oprim o clipă şi asupra celor trei cuvinte ale zeului fotbalului total. Calificativul „logic“, cînd e vorba despre coincidenţe, nu are deloc valenţe deterministe. Coincidenţa nu este rodul uneia ori a mai multor dete