Prost, monşer... Este o criză, mă-nţelegi, care poţi pentru ca să zici că nu se poate mai oribilă... S-a isprăvit... E ceva care poţi pentru ca...

Da, stăm prost, este criză, situaţiunea e cum nu se poate mai rea. Ce fac în cazul acesta televiziunile noastre responsabile, cele care se recomandă drept „canale de utilitate publică“? Cheamă oameni în studiouri să-şi dea cu părerea şi umplu ecranele cu cîte trei feţe, iar feţele se ceartă între ele. Nivelul discuţiilor este de cele mai multe ori ca la Nenea Iancu: Ce se exagerează, nene? Este o criză, care, ascultă-mă pe mine, că dv. nu ştiţi, care, mă-nţelegi, statul cum a devenit acuma, eu după cum văz ce se petrece, că nu sînt prost, înţeleg şi eu atîta lucru, fiindcă nu mai merge cu sistema asta, care, cînd te gîndeşti, te-apucă groaza, monşer, groaza!... (Dacă ar fi după mine, aş cita în fiecare săptămînă schiţa Situaţiunea, că prea e profundă!...)

DE ACELASI AUTOR Premiile acestei rubrici pentru 2012 Actorul şi televiziunea Cine pleacă, cine rămîne Ordonanţa pe furiş La ştiri, ne sînt prezentate materiale cu pensionari care stau la cozi din miezul nopţii pentru două pîini, cu oameni amărîţi care nu au cu ce să-şi plătească încălzirea şi tremură de frig în propriile case, cu bugetari care ne arată fluturaşii de salarii cu cîteva sute de lei pe lună. Ca răspuns la toate acestea, cei din platourile televiziunilor macină la nesfîrşit aceleaşi vorbe, croşetează pe marginea nu ştiu cărei declaraţii a vreunui personaj politic şi, mai cu seamă, fac paradă de cît de deştepţi şi de spirituali sînt ei. Realizatorii de emisiuni, la rîndul lor, îşi expun pe tarabă revolta cetăţenească, fac băşcălie de guvernanţi sau profită de situaţie să li se adreseze acestora cu „băi, Berceanule!“, „băi, Băsescule!“ etc. Parcă s-ar bucura că au ocazia să facă asta şi trăiesc cu toţii într-o adevărată euforie a dezastrului (