Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Angajatii de la Metrou resping eliminarea sporului pentru conditii speciale si ameninta cu greva

Publicat in HotNews, luni 18 octombrie 2010 ·

Angajatii de la Metrou ameninta cu greva in luna decembrie daca prin proiectul de buget li se vor diminua cheltuielile cu salariile, respectiv daca li se va reduce sporul pentru conditii speciale de munca, transmite Mediafax.

Presedintele Uniunii Sindicatelor Libere Metrou (USLM), Ion Radoi, a declarat, luni, intr-o conferinta de presa, ca este posibil ca, la jumatatea lunii noiembrie, angajatii sa declanseze conflictul de munca, daca dupa stabilirea bugetului pe 2011 se vor diminua fondurile alocate Metrorex, respectiv daca se vor taia sporurile pentru conditii speciale.

Radoi a spus ca in urma unei intalniri cu directorul Metrorex, Gheorghe Udriste, a fost informat ca prin proiectul de acord cu FMI s-a solicitat reducerea costurilor cu salariile, respectiv eliminarea sporului pentru conditii speciale si extinderea reducerii cu 25% a salariilor si la intreprinderile de stat cu pierderi.

Liderul USLM a specificat insa ca Metrorex nu are pierderi, ci doar o datorie catre Alstom, care se ocupa cu mentenanta metroului, el adaugand ca nu intelege de ce Metrorex este pe lista FMI de monitorizare.

Radoi a aratat ca in urma unei intalniri din 12 octombrie cu Udriste, acesta le-a spus ca se lucreaza la bugetele pentru 2011 si este posibil sa fie reduse cheltuielile salariale, dar ca directorul companiei nu i-a informat pe sindicalisti despre o data in care vor fi finalizate bugetele. Astfel, USLM a cerut o intalnire cu ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, la care nu a primit inca raspuns.

"Nu suntem de acord cu diminuarea drepturilor constitutionale si legale ale salariatilor Metrorex. In aceste conditii vom participa la actiunile confederatiilor sindicale, iar daca ni se vor reduce drepturile salariale vom riposta prin declansarea conflictului de munca", a spus Radoi.

In aproximativ o luna se va sti care v

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Universitatea Craiova a câştigat la penalty-uri barajul de Conference League cu U Cluj

Mediafax acum o ora
Meciul s-a terminat cu scorul 0-0 în 90 de minute şi 1-1 după 120 de minute. Golurile s-au marcat în minutul 120 (Houri), pentru olteni, şi 120+10 (Nistor), pentru ardeleni. Ambele de la punctul cu var. După ce au deschis scorul, gazdele au majorat

Atac cu cuţitul la Lyon: Patru oameni au fost răniţi, agresorul a fost arestat

News.ro acum 2 ore
Un marocan în vârstă de 27 de ani, care suferă de probleme psihiatrice, a fost arestat şi plasat în custodia poliţiei în urma unui atac cu cuţitul care s-a soldat cu patru răniţi în metroul din Lyon, duminică după-amiază, relatează AFP. Procurorul g

ȘARPE văzut într-un parc din Reșița, în timp ce mai mulți copii se aflau în zonă (VIDEO)

Gandul acum o ora
Un șarpe a fost observat, duminică, în Parcul Copilul din Reșița, județul Caraș-Severin. În acel moment, în zonă se aflau mai mulți copii. Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin au fost chemați să intervină, printr-u

Ciolacu, către românii de peste hotare: Vă cer iertare că nu am fost în stare să vă ţinem acasă

Mediafax acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a participat, duminică seara, la ceremonia dedicată Zilei românilor de pretutindeni. Prim-ministrul şi-a amintit de fratele său care imediat după Revoluţie a plecat în Germania, „în căutarea unei vieţi mai bune”. „Simt şi ac

De ce merg PSD și PNL pe liste comune la europarlamentare? Mihai Tudose: Era imposibil ca altfel să nu ne încăierăm. E realitatea, vreţi să vă mint frumos?

HotNews acum 3 ore
Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a spus, duminică seară, că, dacă PSD şi PNL candidau pe liste separate, ar fi fost imposibil să nu se „încaiere”: „Asta e realitatea, vreţi să vă mint frumos?”. Mihai TudoseFoto: Inquam Photos - Sabin Cirstoveanu „

Elena Udrea, reacție din închisoare în cazul Coldea: „Stăpânul Cătușelor iese pe ușa DNA. Sper că va duce și la căderea lui Kovesi"

HotNews acum 3 ore
Elena Udrea, fost ministru al Turismului, a reacționat, după ce foștii generali din SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă au fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă de către procurorii anticorupție, printr-un mesaj publicat pe pagina ei de

Imediat după meciul de adio al Generației de Aur, Miodrag Belodedici a rămas fără permis: „Vă dați seama cât de beat eram?”

Gazeta Sporturilor acum o ora
După fluierul final al „balului de adio” al Generației de Aur, a rămas fără permis de conducere pentru nouăzeci de zile, după ce a fost prins cu alcoolemie la volan. Florin Răducioiu Florin Prunea

Hamas a atacat cu rachete Tel Aviv pentru prima dată în ultimele luni

News.ro acum 3 ore
Hamas a lansat duminică rachete spre Tel Aviv, declanşând sirenele în centrul financiar al Israelului pentru prima dată în ultimele patru luni, în timp ce gruparea islamistă palestiniană a încercat să îşi arate puterea militară în ciuda ofensivei is

Farul Constanţa câştigă Liga de Tineret şi va reprezenta România în UEFA Youth League

Mediafax acum 3 ore
Luca Băsceanu, căpitanul celor de la Farul Constanţa, a marcat unicul gol al meciului, de la 11 metri, cu doar câteva minute înainte de finalul timpului regulamentar. Victoria vine după ce constănţenii au jucat şi finala Cupei de Tineret, unde au ce

Un copil de 12 ani a fost prins de poliţişti în timp ce conducea mașina tatălui într-o comună din Dâmbovița / A fost deschis dosar penal

G4Media acum 2 ore
Un copil în vârstă de 12 ani a fost prins de poliţişti în timp ce conducea o maşină pe o stradă din localitatea Teţcoiu, informează, duminică, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Dâmboviţa, transmite Agerpres. Maşina condusă de minor este a tată

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/19°
mar.

14°/22°
mie.

13°/25°
joi

14°/27°
Iasi
acum

17°
lun.

12°/20°
mar.

13°/22°
mie.

14°/20°
joi

14°/21°
Constanta
acum

11°
lun.

11°/16°
mar.

12°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/21°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

11°/20°
mar.

11°/20°
mie.

12°/20°
joi

14°/20°
Timisoara
acum

15°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/25°
joi

12°/24°