Contractul de management semnat de grupul Asesoft cu Realitatea Media l-a adus în prim-plan pe tânărul de 31 de ani care a ajuns să controleze companii cu un rulaj anual de peste 300 mil. euro. Cum se explică seria de achiziţii realizate în ultima perioadă de grupul Asesoft, numeroasele contracte cu statul şi care a fost parcursul afacerii?
Rezervele de cash şi prudenţa din cei aproape 10 ani în care economia a crescut exploziv şi acum deciziile de a investi într-un moment în care piaţa a atins un punct atât de slab încât o scădere este puţin probabilă, sunt, pe scurt, elementele-cheie ale strategiei care face din Asesoft un câştigător al crizei, spune Sebastian Ghiţă, antreprenorul care a pus pe picioare un conglomerat cu un business anual de peste 300 mil. euro în IT&C şi electro-retail şi care se extinde şi spre comunicaţii, media, energie eoliană, imobiliare şi vin.
"Am ajuns în această poziţie prin prudenţa din primii ani, iar acum prin decizia de a intra în businessuri ca eMag sau Flanco", spune Ghiţă, care pune decizia de a investi pe faptul că acum se pot face preluări ieftine, când piaţa este jos. "Cred că dacă mergem mai jos de atât nu vom mai exista ca ţară. Piaţa este suficient de jos astfel încât să mă aştept la o revenire, la o reluare a creşterii." Şi adaugă: "Am avut în ultimii ani o profitabilitate foarte bună şi am fost foarte atent cu cash-ul, nu l-am risipit aşa cum au procedat alţii".
Cea mai mare companie din grup, Asesoft Distribution, a închis 2008, anul la finalul căruia multe dintre companiile din IT au început să se clatine pe fondul prăbuşirii cererii, cu un profit net de 2 mil. euro şi rulaj mai mare decât în urmă cu un an.
Profitul net anunţat pe 2008 de Asesoft Distribution contrasta cu ceea ce se întâmpla pe piaţă: Ultra Pro - liderul de atunci al retailului IT&C - începea să dea semne de slăbiciune, anu