Ploua tare în Nessebar şi toata lumea se înghesuise în barul hotelului, transformat ad-hoc în Kinder-Disco şi loc de pierdut vremea pentru adulţi. Zăceam alene pe o canapea şi sorbeam din gin-tonicul bulgăresc decent. Mă amuzam privind la turiştii care încercau să îşi petreacă o seară de concediu într-o înghesuială demnă de o cauză mai bună. Alţi doi români jucau ping-pong şi era tare nostim să vezi cum jocul se transformase în altceva. Din cauza înghesuielii, unul dintre jucători (cel dinspre culoarul de trecere) se lovea tot timpul de oamenii care treceau pe lîngă el, cu pahare în mînă. Respectivul se scuza cînd lovea vreun trecător şi continua să joace cu pasiune. A doua zi îl regăsesc pe lîngă piscină. Intru în vorbă. Îl felicit pentru perseverenţa cu care jucase ping-pong. „Am de gînd să mă simt bine“, îmi spune. „Am strîns greu banii pentru concediul ăsta şi nu vreau să mi-l ruinez doar pentru că plouă afară sau din cauza cafelei care, vezi Doamne, nu e suficient de fierbinte. Îmi place totul în hotelul ăsta. Trebuie să-mi placă. Dacă aş sta să cîrcotesc non-stop, ce aş rezolva? Ar însemna că-mi bat joc de banii mei.“ Am mai stat mult de vorbă, în seara aia. Omul era (este) medic (chirurg) într-un orăşel mediu de prin Moldova. Îşi iubea la nebunie meseria pe care o practica exact cu aceeaşi pasiune cu care încerca să joace ping-pong în înghesuială. „Dacă aş sta să-nnebunesc pentru că am salariul mic(şorat), sau că nu am bani de investiţii sau că nu-s medicamente în spital, ce aş rezolva? Nici eu nu aş fi mai fericit, nici pacienţii nu ar duce-o bine“, părea a spune. Om la vreo 40 de ani, cunoştea în amănunt sistemele de sănătate din Germania sau Anglia. Nu avea de gînd să emigreze pentru că „la mine la spital sînt prea ocupat să mă mai gîndesc la aşa ceva“. Era şi el agasat de sistemul de tip feudal din învăţămîntul medical. Ştia bine cum se „ung“ rotiţele