Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craiova: Alcoolemia, probă de foc pentru şoferi. Doi beţivi la volan pe zi, captura poliţiştilor

Publicat in Adevarul, sâmbătă 30 octombrie 2010 ·

De la începutul anului, 509 conducători auto din Dolj au fost prinşi la volan după ce consumaseră băuturi alcoolice Unii şoferi au refuzat să sufl e în fi olă şi le-au spus poliţiştilor că nu li se pare normal să rămână fără permisul de conducere pentru un pahar de vin.

Oamenii legii au intensificat controalele în trafic, iar toţi cei care au fost prinşi sub influenţa băuturilor alcoolice au fost aspru sancţionaţi. Numărul şoferilor depistaţi băuţi la volan a crescut cu aproximativ 20 la sută faţă de anul trecut. „În primele nouă luni ale acestui an, poliţiştii din judeţ au prins 509 doljeni în timp ce conduceau autovehicule pe drumurile publice aflânduse sub influenţa băuturilor alcoolice“, a spus Amelia Căprărin, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj.

Luni de zile pentru rezultat

Şoferii prinşi băuţi la volan sunt duşi la Institutul de Medicină Legală pentru a li se recolta probe de sânge. Rezultatul ar trebui să ajungă la oamenii legii în cel mult 14 zile, însă poliţia nu mai are fonduri pentru a plăti la timp analizele. Aşa că unii conducători auto au de aşteaptat şi de câteva luni pentru a af la ce alcoolemie au avut în sânge. „Poliţia are să ne dea miliarde de lei vechi, bani pentru recoltarea de sânge la şoferii aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice. Noi însă nu am spus niciodată nu, iar atunci când au avut urgenţe le-am dat rezultatele. Dacă şoferii îşi plătesc singuri analizele, primesc rezultatul în termenul stabilit de lege“, a spus Roxana Zăvoi, directorul Institutului de Medicină Legală din Craiova.

Şoferii nu recunosc că au băut

Majoritatea şoferilor opriţi în trafic nu au recunoscut că au băut peste măsură. Unii au declarat că au fost într-o vizită şi au băut un pahar de vin, iar alţii au refuzat recoltarea probelor de sânge, pe motiv că nu au consumat absolut nimic. „Ş

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NUMERELE extrase la tragerile de joi, 13 iunie 2024

Gandul acum 33 minute
Joi, 13 iunie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 16 iunie 2024. La tragerile loto de duminică, 9 iunie 2024, Loteria Română a acord

ALEGERI LOCALE 2024 - Primari: PSD – 37,63%%, PNL – 32,27%%, AUR – 6,28% - rezultate parţiale la ora 20.00 - DOCUMENT

News.ro acum 9 ore
PSD a obţinut 37,63% la votul pentru primari, PNL- 32,27%, iar AUR - 6,28%, rezultatele fiind prezentate de Biroul Electoral Central în urma centralizării voturilor din 97,23% din cele 3186 circumscripţii. Prezenţa la vot a fost de 51,12%. Potrivit

George Tuţă susține că are 681 de voturi în plus faţă de Clotilde Armand, înainte de centralizarea voturilor din ultimele 3 secții ale Sectorului 1

HotNews acum 10 ore
Candidatul PNL la Primăria Sectorului Sectorului 1, George Tuţă, a declarat miercuri că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al sectorului să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector, informe

Un cântăreţ de manele a cântat la concertul Coldplay de pe Arena Naţională. Publicul a huiduit - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Un cântăreţ de manele, Babasha, a cântat miercuri seara, la primul concert Coldplay de pe Arena Naţională din Bucureşti. Publicul l-a huiduit tot timpul. Foarte multe persoane au comentat pe reţelele de socializare: „Fără cuvinte”, „Nici o urmă de r

Oprah Winfrey a fost spitalizată cu o problemă "serioasă" la stomac, spune prezentatoarea Gayle King

HotNews acum 5 ore
Oprah Winfrey a ratat o apariţie programată pentru emisiunea "CBS Mornings" din această săptămână, deoarece a fost spitalizată din cauza unei probleme stomacale, a anunţat în direct coprezentatoarea emisiunii, Gayle King, potrivit NY Daily News. Opr

Liderii G7 au decis: 50 miliarde de dolari din activele ruse îngheţate vor ajunge în Ucraina. Când ajung banii la Kiev

Ziare.com acum 7 ore
Acord al liderilor G7, miercuri seara, 12 iunie, în ce privește cheltuirea a o parte din activele ruse îngheţate. 50 de miliarde de dolari vor ajunge în Ucraina, "înainte de sfârşitul lui 2024", informează AFP. "Există un acord. Ca întotdeauna în G7

Medicamentul Ozempic va fi retras din România la 1 august - Agenția Națională a Medicamentului

HotNews acum 13 ore
​​​Medicamentul Ozempic, adresat pacienților cu diabet zaharat de tip 2, dar care a stârnit isterie și a devenit foarte căutat datorită eficienței sale și în cazul persoanelor cu probleme de greutate, nu va mai fi comercializat în România începând c

Şapte oferte au fost depuse pentru construcţia primului lot al Drumului Expres Arad-Oradea

Mediafax acum 11 ore
„Un nou pas important pentru construcţia Drumului Expres Arad-Oradea (120,47 km). Pentru contractul necesar execuţiei primului lot (33,7 km) au fost depuse astăzi 7 oferte din partea unor constructori şi Asocieri de constructori din România, Ungaria

Scandal monstru între Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf, în plină stradă: ”Uite ce ai ajuns”. VIDEO

Cancan acum 8 ore
Întâlnire de gradul zero la Snagov, unde Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au fost protagoniștii unui scandal monstru. Totul a început după ce antrenorul a depus o plângere la poliție – împotriva încă soției sale, sesizare în care o acuză că i

Cererea depusă de Clotilde Armand pentru anularea alegerilor din Sectorul 1, respinsă de BEC

HotNews acum 7 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că în ședința de miercuri a respins mai multe cereri pentru anularea alegerilor locale de duminică, inclusiv pe cea formulată de actualul edil al Sectorului 1, Clotilde Armand. Clotilde ArmandFoto: Inquam Pho

Vremea

București
acum

21°
joi

19°/32°
vin.

18°/26°
sâm.

15°/27°
dum.

18°/30°
Iasi
acum

15°
joi

15°/24°
vin.

16°/20°
sâm.

14°/22°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

18°
joi

18°/25°
vin.

19°/24°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

15°/21°
vin.

13°/19°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

17°
joi

15°/23°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/30°