Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Stegarii, post cu post

Publicat in Buna ziua Brasov, marți 2 noiembrie 2010 ·

MINCĂ - portar bun dar cu toane. Depinde în ce zi îl prinzi. Cu Timişoara a fost acolo unde trebuie în momentele delicate. Rar, dar nu din vina lui ci a sterilităţii atacanţilor adverşi. Că nu prea iese pe centrări, e altă poveste.

RUSU - muncitor, util echipei, dar fără valenţe de mare fotbalist. Dar la seriozitatea lui nu ne-ar mira să progreseze, ne-ar bucura.

OROS - în general bine. Atent şi la deposedare, dar şi la faza de construcţie unde a pasat bine şi în plus a urcat la fiecare fază fixă. A fost aproape de gol în două rânduri. Mai are şi scăpări, în aprecierea traiectoriei mingilor înalte de exemplu.

BĂLAŞA - şi el un jucător folosit mai rar dar care odată aruncat în luptă a încercat, şi în mare parte a reuşit să se facă util. A reuşit o intervenţie exactă la o iminentă ocazie de gol a adversarilor.

CRISTI IONESCU - în regres parcă faţă de timpul trecut. Nu a jucat foarte rău nici duminică, ba chiar a reuşit un şut zdravăn, dar parcă nu mai e Cristi cel vânos de altă dată.

BĂDOI - nu ne-a plăcut nici acum evoluţia sa deşi recunoaştem, e un băiat muncitor. Nu ne-au plăcut centrările sale care întâlneau de regulă primul adversar. Nici în duelurile unu la unu nu mai sperie pe nimeni.

ILYEŞ - veteranul echipei a făcut din nou un meci de apreciat, cu precădere în faza defensivă unde a recuperat o grămadă de baloane. A fost extrem de activ în propriul careu unde respingea tot ce venea pe colţul scurt.

CRISTESCU - după Brăneşti, în glumă îi spuneam că şi-a „terminat” golurile sezonul acesta, remarcă cu care normal, nu a fost de acord. Din păcate deocamdată avem dreptate şi chiar regretăm că avem. Acum serios, îl aşteptăm pe Marian cu mai multă responsabilitate în joc.

NĂSTĂSIE - unul din cei mai apatici jucători. Păcat, noi îl cunoşteam cu totul altfel, un permanent pericol pentru poarta adversă.

DEDU - o evoluţ

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alertă de vremea rea în aproape toată țara: cod galben și portocaliu de furtuni. HARTĂ

HotNews acum 54 minute
Cea mai mare parte a ţării intră de luni sub avertizări cod galben şi portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată. Meteorologii prognozează ploi torenţiale, descărcări electrice şi intensificări ale vântului. În București, vremea va fi căldur

Actorul Florin Piersic a fost externat de la Spitalul ”Foişor” / Ce spun medicii despre starea sa

News.ro acum 13 minute
Actorul Florin Piersic a fost externat de la Spitalul ”Foişor”, unde a fost internat în 9 mai ca urmare a unei infecţii puternice. Medicii afirmă că evoluţia sa este favorabilă şi că se va interna într-o clinică de recuperare. ”În dimineaţa zilei de

Firma care a făcut Podul de la Brăila cere CNAIR 230 de milioane de lei ca să dea drumul la circulaţie. Ministrul Transporturilor acuză un „șantaj”

HotNews acum 36 minute
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a declarat luni, după o vizită la Drumul expres (Dex6) Brăila-Galaţi, că firma care a făcut Podul de la Brăila cere CNAIR 230 de milioane de lei ca să dea drumul la circulaţie, deşi proi

Polițist lovit în cap cu o sticlă de alcool într-o benzinărie. Agresorul a fost prins de angajații stației de alimentare

Ziare.com acum 31 minute
Un poliţist de la Brigada Rutieră a fost agresat într-o benzinărie din Bucureşti când a încercat să prindă un bărbat care furase o sticlă de băutură alcoolică, iar acesta l-a lovit cu ea în cap. În cele din urmă agresorul a fost imobilizat. Reprezen

Grindeanu, despre constructorul podului de la Brăila: Nu cedăm la un asemenea şantaj nejustificat

Mediafax acum 43 minute
„Ca să fiu cât se poate de clar, în acest moment ne solicită, nu nouă, CNAIR-ului ca să fiu mai exact, 230 de milioane de lei, ca să dea drumul la circulaţie, deşi proiectul este finalizat şi pe malul brăilean şi pe malul tulcean (..) undeva la 90%,

Căldura a ucis peste 50 de persoane în India în ultimele trei zile

Mediafax acum 27 minute
33 de persoane au murit în statul Uttar Pradesh în weekend din cauza căldurii, iar în statul Odisha alte 20 de persoane au murit din cauza caniculei, a declarat un oficial pentru agenţia de ştiri ANI. Multe dintre aceste decese au fost raportate la

Guvernul aprobă joi o hotărâre privind drumul expres Brăila-Focşani

Mediafax acum 43 minute
„Joi va fi aprobată în şedinţa de guvern Hotărârea de Guvern pentru a aprobarea indicatorilor tehnico-economici la drumul expres Brăila Focşani. Este un drum absolut necesar care va face descărcarea de pe toată Moldova pe podul de la Brăila şi va me

(P) Gabriela Firea: Copiii din Sectorul 5 merită grădiniţe şi şcoli ca-n Sectoarele 3 şi 4

News.ro acum o ora
Peste 7.000 de copii nu au prins loc anul trecut la creşele şi grădiniţele din Bucureşti. Peste 11.000 de elevi învaţă în trei schimburi, în 11 şcoli şi licee care nu au spaţii suficiente. Peste 16.000 de copii învăţa în alte spaţii, şcolile lor fii

Opinie Leonardo Badea (BNR): Premise pentru creşterea investiţiilor străine directe în Europa Centrală şi de Est. Cazul României

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru ca ţările emergente din Europa Centrală şi de Est să atingă un ritm rapid de dezvoltare economică, atragerea investiţiilor străine directe (ISD) este esenţială. Pe termen mediu şi lung, aceste investiţii contribuie la stabilitatea economică ş

Adrian Mititelu, audiat la DNA în „dosarul Coldea”! Zilele trecute scria: „O să aflați cu toții cum a câștigat MAFIA”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Adrian Mititelu, 56 de ani, finanțatorul , este audiat în aceste momente la DNA, Direcția Națională Anticorupție, în dosarul în care pentru trafic de influență. ar fi cerut 600.000 de euro în numele lui Coldea și Dumbravă, pentru a-l ajuta pe acesta

Vremea

București
acum

27°
lun.

20°/32°
mar.

18°/30°
mie.

18°/30°
joi

19°/29°
Iasi
acum

25°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

19°/24°
mie.

19°/26°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

13°/25°
mar.

13°/24°
mie.

13°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

22°
lun.

16°/25°
mar.

14°/22°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°